7 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Fanul lui Băsescu, este implicat în politică doar cu numele, pentru că este ,,zero” la capitolul organizaţie!

Alte Știri

Preşedintele interimar al organizaţiei PMP de la Câmpulung, Claudiu Căţoiu habar nu are ce înseamnă politică. Declarat pe la colţuri, un fan al fostului preşedinte Traian Băsescu, motiv ce l-a determinat să intre într-un partid politic, pentru prima dată în PDL, pe vremea când partidul era la guvernare, apoi migrând la Alianţa pentru Argeş şi Muscel după Mircea Andrei şi ulterior la PMP în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale la Consiliul Judeţean Argeş la recomandarea unor foşti pedelişti, Claudiu Căţoiu este la Câmpulung doar un simplu figurant sau personaj, pe care speră să se bazeze la alegerile locale din 2016, conducerea PMP de la nivelul judeţului Argeş şi chiar să îl scoată candidat la funcţia de primar. Dar cum intenţiile partidului sunt unele bune, Claudiu Căţoiu nu ştie să îşi facă organizaţie la Câmpulung, nu are un sediu şi nici membrii, lucru dovedit astăzi la Piteşti, când a avut loc şedinţa Colegiului Naţional al PMP la care a participat şi Traian Băsescu, unde nu a participat niciun câmpulungean şi nici măcar liderul simpatizanţilor PMP, Claudiu Căţoiu. Conducerea de la Piteşti îl susţine oarecum, înţelegând că are în prezent unele probleme de sănătate, dar pe de altă parte nu înţelege de ce nu vrea să se implice în partid, să mobilizeze simpatizanţii PMP, să participe la tot felul de acţiuni politice şi multe altele, pentru că nu doar o simplă prezenţă la patru ace şi nişte oameni de afaceri în spate, egalează o organizaţie politică la nivel local!

Ultimele Știri

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa PSD! Și împreună cu argeșenii...

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa...

Alte știri din aceeași categorie