7.7 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Jurnalistul Ilie Dobre, revedere cu colegii de liceu la Câmpulung!

Alte Știri

Ilie Dobre are 64 de ani şi a făcut liceul în Câmpulung Muscel, iar apoi a terminat Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti. A lucrat la profesor de istorie la Liceul de Petrol din Videle înainte să se angajeze la Radio România.

Promoţia anului 1973 a Colegiului Naţional Pedagogic Carol I s-a reunit în amfiteatrul renumitei instituţii de învăţământ din Câmpulung. Printre aceştia s-a aflat şi celebrul, Ilie Dobre, nimeni altul decât cel care deţine zece recorduri mondiale, iar recent a fost inclus de World Records Academy în Hall of Fame comentatorilor sportivi de radio.

,,Sunt 45 de ani de când am terminat cursurile liceului Pedagogic, așa se numea la vremea aceea. Este o unitate de elită, se baza totul pe o performanță de elită. O școală fără disciplină este o moară fără apă. Eu aveam pasiunea pentru istorie în sânge. Aveam o pasiune pentru public, de aceea am ajuns cel mai mare jurnalist din lume. Întotdeauna m-am considerat că sunt produsul acestei instituții de învățământ. Pe unde merg duc peste tot prestigiul Câmpulungului”, a declarat Ilie Dobre la Câmpulung.

Comentatorul sportiv Ilie Dobre, de la Radio România Actualități, a fost inclus de World Record Academy, cea mai cunoscută organizație din lume care certifică recordurile mondiale, în Hall of Fame (Galeria Gloriilor).
World Record Academy a omologat, numai în ultimii 10 ani, 4500 de noi recorduri mondiale (între care 100 recorduri de excelență).

Comentatorul Ilie Dobre este primul român care a stabilit 10 recorduri mondiale omologate de World Record Academy, care în 2014 i-a acordat şi premiul “Omul Anului în Media””, pentru promovarea sportului, a valorilor morale, a fair play-ului și a valorilor sociale în sport.

Cele mai importante recorduri mondiale ale lui Ilie Dobre:

– 35 secunde şi 6 zecimi, în transmisiunea unui gol în direct, fără respiraţie.
– 52 de secunde şi 3 zecimi în transmisiunea unui gol în direct, fără respirație , în studio.
– 1 minut şi 8 secunde, cu o singură respirație.

Ultimele Știri

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa PSD! Și împreună cu argeșenii...

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa...

Alte știri din aceeași categorie