6.8 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Maestrul care îmblânzește cuprul, de trei decenii alături de soția sa!

Alte Știri

Maestrul Thury Ștefan, adoptat de musceleni, renumit pentru lucrările sale în cupru a sărbătorit, de curând trei decenii alături de soția sa, Mioara care îi este permanent alături la bine și la rău. Originar din Timişoara, Thury a fost considerat drept unul dintre cei mai mari balerini ai României, dar şi un actor care s-a remarcat în filme precum „Fram ursul polar”, „Veronica”, “Actorul şi sălbaticii”, „Nea Mărin miliardar”, „Libelula” sau „Cântecele mării”, în care a jucat în anii ’70-’80. Thury a mai fost coleg de scenă cu Toma Caragiu şi Gheorghe Dinică, iar pe Anca Pandrea, prima soție, pe când avea 20 de ani se pare că a cunoscut-o pe vremea când începuse să cocheteze cu lumea artistică. ei doi au legat o frumoasă poveste de dragoste, însă nu a ţinut prea mult. Dat fiind că aveau vârste fragede şi, mai ales, o experienţă de viaţă infimă, mariajul lor a ţinut destul de puţin. Astfel, după câţiva ani de iubire, Thury şi Anca şi-au spus „adio”. Totuşi, cei doi au reuşit să păstreze o relaţie decentă, civilizată. În 1980, Thury şi-a descoperit o altă pasiune, metaloplastia (face tablouri cu foiţă de cupru), şi a avut nenumărate expoziţii în ţară şi în străinătate, fiind foarte apreciat şi premiat pentru talentul său. De 35 de ani, locuieşte în Câmpulung Muscel, locul unde şi-a găsit şi adevărata jumătate, întrucât tot de atunci este căsătorit cu actriţa Mioara Ştefan.

Ultimele Știri

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa PSD! Și împreună cu argeșenii...

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa...

Alte știri din aceeași categorie