5.9 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

O nouă asociaţie non-profit a luat naştere la Mioveni!

Alte Știri

La inițiativa societății civile din Mioveni, în această lună, a luat ființă ASOCIAȚIA ÎMPREUNĂ PENTRU MIOVENI 2017 – o asociație non-profit, de interes general, care va derula exclusiv activități privind realizarea unor obiective de interes public local. Conform actului constitutiv şi statutului, asociația își propune ca scop principal promovarea, sprijinirea, realizarea și coordonarea de activități care să contribuie la dezvoltarea orașului Mioveni din punct de vedere social, educational, economic, cultural, ecologic și turistic. Printre obiectivele asociației “Împreună pentru orașul Mioveni – 2017” regăsim:

– acordarea nemijlocită de ajutor sub formă de donații ocazionale, bani, îmbrăcăminte, medicamente și alte bunuri materiale persoanelor incapabile de muncă, bolnavilor, invalizilor, familiilor cu mulți copii, vârstnicilor, școlilor, grădinițelor, spitalelor, altor instituții care, prin activitate lor, deservesc categoria de persoane cu deficiențe sau aflate la nevoie;

– elaborarea și implementarea de proiecte și programe de asistență socială, umanitare, culturale și educaționale, precum și de servicii de caritate;

– organizarea unor acțiuni caritabile prin acordarea unor cadouri persoanelor defavorizate sau persoane cu dizabilităţi și aflate în dificultate;

Dar pentru a putea duce la îndeplinire aceste considerente și pentru a-i putea ajuta efectiv pe unii dintre semenii noștri din comunitate, ASOCIAȚIA ÎMPREUNĂ PENTRU MIOVENI 2017 are nevoie de sprijinul dumneavoastră, motiv pentru care conducerea Primăriei vă roagă să vă implicați activ prin redirecționarea procentului de 2% din impozitul pe venit.

Conform Codului Fiscal, orice persoană fizică poate redirecționa 2% din impozitul pe venit dacă a fost salariat în 2016, prin simpla completare a formularului 230, eliberat de ANAF.

Puteți depune formularul direct sau îl puteți trimite prin posta cu scrisoare recomandata la Agenţia Natională de Administrare Fiscală a localităţii de domiciliu. Declaraţiile se pot depune şi online, prin intermediul serviciului ANAF “Spatiul privat virtual” disponibil la adresa: https://pfinternet.anaf.ro .

Ultimele Știri

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa PSD! Și împreună cu argeșenii...

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa...

Alte știri din aceeași categorie