7.7 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Proiecţie specială la Câmpulung! Regizorul Emanuel Pârvu şi actorii pe scenă

Alte Știri

Casa de Cultură ,,C.D Aricescu” din Câmpulung a găzduit proiecţia specială a lungmetrajului Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor, în regia lui Emanuel Pârvu.

În carne şi oase, pe scena din Câmpulung, regizorul Emanuel Pârvu şi-a invitat actorii din film pe scenă pentru ca muscelenii prezenţi într-un număr cât mai mare la film să îi vadă în realitate, nu doar în cadrele filmate la Cetăţeni.

Filmografia lui Emanuel Pârvu ca regizor include scurtmetrajele “O familie…” (2009) — selectat la Festivalul de Film de la Sarajevo, “Pui, cartofi prăjiți și-o cola” (2012) — câștigător al Premiului pentru Cel mai bun scurtmetraj ficțiune — Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL, “Retur” (2013) — parte a Omnibusului “ANONIMUL 10”, 2 (2014) și respectiv “Meda” (2015) — selectat la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam în cadrul programului As Long as It Takes: Short.

Emanuel Pârvu este de asemenea cunoscut ca actor, din filmele “Amintiri din Epoca de Aur” sau “Bacalaureat” — regia Cristian Mungiu, “Artă” — regia Adrian Sitaru sau “Portretul luptătorului român la tinerețe” — regia Constantin Popescu.

Muscelenii au cunoscut-o pe Meda, pe numele său real Ana Radu, pe Doru alias Șerban Pavlu, Oleg – Radu Zetu, Anisim – Costel Cașcaval, Patya – Alexandru Mavrodineanu, Mitrofan – Costin Dogioiu, Șeful de post – Dan Aștilean, Jandarmul – Laurențiu Drăgan, Dima – Mișu Dinvale, Savi – Rodica Negrea, Învățătorul – Adrian Titieni, Pandele – Florin Zamfirescu, Ecologist 1 – Lucian Ifrim, Ecologist 2 – Puiu Şerban, Sătean 1 – Codin Maticiuc, Mocanu – Vlad Corbeanu, Dan – Marc Titieni, Doctorița – Ioana Abur, Mișa – Lucian Ghimiși, Responsabil 1 – Alexandru Conovaru, Responsabil 2 – Gabriel Radu, Directorul – Ion Sapdaru, Băiatul de 18 ani – Ionuţ Toader.

Filmat în Cetăţeni şi în Câmpulung în martie 2016, timp de 23 de zile, Meda sau Partea nu prea fericită a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul de Film de la Sarajevo în august 2017, unde a obţinut Premiul pentru Regie şi Premiul pentru Cel mai bun actor- Şerban Pavlu. Proiectul a fost dezvoltat pe parcursul a trei ani și jumătate, iar băiatul lui Dorin Mirea, Teodor (Tedi) prin Ceramus Film este coproducător. Locațiile și platourile de filmare au fost instalate în curțile și casele din zonă, fiind utilizate elemente autentice din gospodăriile de acolo.
În timp ce lucra la scenariu, regizorul a realizat un scurtmetraj, bazat pe un anumit aspect al poveștii – lupta tatălui pentru a-și păstra fiica. Scurtmetrajul Meda a fost inclus și proiectat în cadrul Festivalului de Film de la Rotterdam 2016, secțiunea As Long as It Takes.

Regizorul Cristian Mungiu a fost implicat în procesul de dezvoltare a scenariului și montajul filmului, susținând astfel “unul dintre cele mai bune scenarii de debut pe care le-a citit în ultimul timp”.

Filmul va rula în cinematografele din Bucureşti şi din ţară din 24 noiembrie.

Ultimele Știri

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa PSD! Și împreună cu argeșenii...

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa...

Alte știri din aceeași categorie