7 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Ziua Armatei Române! Eroii neamului comemoraţi la Mausoleul de la Mateiaș

Alte Știri

Muzeul Municipal Câmpulung organizează în data de 25 octombrie, ora 10.00, o serie de manifestări cu ocazia Zilei Armatei Române, la Mausoleul Eroilor de la Mateiaș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung și Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”.

În acest an, ceremonia de depunere de coroane și serviciul religios sunt însoțite de deschiderea oficială a două expoziții de tematică istorică și militară, Tradiții Militare Muscelene și Memoria Marelui Război. Județul Argeș, aceasta din urmă organizată în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului și cofinanțată de Administrația Fondului Cultural Național. Aceste expoziții au rolul de a comunica, cu această ocazie cu adevărat deosebită pentru istoria și societatea musceleană, elemente dedicate istoriei militare și comemorative specifice acestui spațiu, dar și de a spori gradul de cunoaștere și conștientizare al vizitatorilor asupra realităților istorice și sociale ale zonei.

Agenda (provizorie) a seriei de evenimente este:

ora 10.00prezentarea onorului militar și intonarea Imnului Național al României;

ora 10.15serviciu religios;

ora 10.30discursuri din partea reprezentanților autorităților regionale și locale;

ora 10.45 vernisajul expoziției Tradiții militare muscelene, dl. Gen. (R) Nicolae Popescu (a se confirma);

ora 11.00vernisajul expoziției Memoria Marelui Război. Județul Argeș, dna. Dana Mihai, director, Institutul Național al Patrimoniului;

ora 11.15depunere de coroane la Mausoleul Eroilor de la Mateiaș, moment solemn în capela Mausoleului.

 

Ultimele Știri

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa PSD! Și împreună cu argeșenii...

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa...

Alte știri din aceeași categorie