5.7 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

1000 de persoane confirmate cu COVID-19 au fost tratate în Spitalul de la Mioveni

Alte Știri

1000 de persoane confirmate cu COVID-19 au fost tratate în Spitalul de la Mioveni. Managerul Horia Trăilă a declarat că 874 de persoane au fost externate după ce s-au vindecat, iar din nefericire, de la începutul pandemiei până în prezent, 28 au decedat. De asemenea, aceasta a mai spus că „lupta nu s-a încheiat”

„Probabil o să rămân în amintire ca managerul nebun care s-a luptat cu COVID-ul la Mioveni.

În acest moment la Spitalul COVID Mioveni, spital, oarecum, născut forțat în 7 zile, prin transformarea corpului vechi, unde se afla secția de recuperare, din 5 aprilie până acum, au fost 955 de pacienți suspecți și confirmați COVID. Practic, după prima săptămână toți au fost pacienți confirmați și vorbim de cei din Secția Boli infecțioase și Secția ATI.

Dintre aceștia, în Secția Boli infecțioase au fost 868 de pacienți, iar în Secția ATI 87. Au fost externați vindecați 874 de pacienți, si, din nefericire, nu suntem Dumnezei și pierdem unele lupte. Am avut 28 de persoane care au pierdut lupta cu virusul COVID. La ora actuală avem 14 pacienți în Secția ATI de la Mioveni. A trebuit să ne adaptăm continuu și lupta din nefericire nu s-a sfârșit” a declarat Horia Trăilă.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie