5.5 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

A oferit bani ca să scape de un dosar penal şi a intrat în atenţia D.G.A.

Alte Știri

Lucrătorii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Buzău, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au prins în flagrant un bărbat, personal civil angajat al unei unități militare, în timp ce oferea suma de 1000 lei unui agent de poliție din cadrul unui Post de poliție comunală – I.P.J. Buzău, pentru ca acesta să nu-și îndeplinească în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, în sensul de a facilita obținerea unei soluții favorabile într-un dosar penal în care suspectul este cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prev. și ped. de art. 336 C.P.vFlagrantul a fost organizat în urma denunţului depus de poliţist la Direcţia Generală Anticorupţie – S.J.A. Buzău și s-a realizat la sediul Postului de Poliţie Comunală.

Faţă de bărbatul în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 290, alin. 1 Cod Penal, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78 / 2000, cercetările continuând cu inculpatul în stare de libertate.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie