web analytics
Breaking News

Aflaţi cum a ajuns prinţul operetei, Nae Leonard la Câmpulung!

Aflaţi cum a ajuns prinţul operetei, Nae Leonard la Câmpulung!

Aflaţi cum a ajuns prinţul operetei, Nae Leonard la Câmpulung! În prezent, la Câmpulung, casa unde Nae Leonard şi-a găsit sfârşitul a fost reabilitată. Singurele lucruri care mai amintesc de Nae Leonard la Câmpulung sunt statuia din parcul Grădina Publică ,,Merci” şi strada care îi poartă numele, cea pe care este situat sediul Poliţiei Câmpulung.

Aproape fiecare stradă din Câmpulung are câte o poveste sau câte un indiciu care să reamintească de o personalitate importantă a României. De exemplu, pe strada Constantin Brâncoveanu, din Câmpulung există o casă unde şi-a trăit ultimele clipe din viaţă Nae Leonard.

,,Supranumit „Prinţul operetei”, Nicolae Leonard sau Nae Leonard, fiul mecanicului de locomotivă gălăţean Constantin Nae şi al vienezei Carolina Schäffer, soţia maistrului său, s-a născut la 13 decembrie 1886, la Bădălani, Galaţi. La scurt timp, mama moare (n.n., martie 1887). Mecanicul de locomotivă uită repede graţiile Dunării albastre… Se recăsătoreşte (n.n., cu Elena din Buzău şi se mută în casa ei din „uliţa de peste linie”). Într-o bună zi însă, datorită serviciului, Constantin Nae se mută cu familia la Buzău. Angajat să deservească linia ferată particulară Buzău-Nehoiaş” (Gaby Michăilescu, Leonard, soldatul de ciocolată, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1984).

În decembrie 1893 premiantul de şcoală primară Nae Leonard, cu cununiţă pe cap, este pus să cânte şi să recite la serbarea şcolară cântecelul Şoldan Viteazul, al lui Vasile Alecsandri. Serbarea a avut loc la Teatrul Moldavia unde micuţul „artist” păşea ţanţoş pe scenă, în costum de dorobanţ, purtând puşca pe umăr şi având pe cap o căciulă fumurie cu pană de cocoş într-o parte. După alte strofe şi crâmpeie de proză, Leonard îşi încheia monologul făcând câteva mişcări copilăreşti, după cum cerea rolul. Apoi, cu un salut hotărât de adevărat ostaş, micul dorobanţ îşi bomba pieptul, îşi punea puşca pe umăr şi, făcând o întoarcere reuşită, pornea spre fundul scenei, în aplauzele entuziaste ale întregului public spectator, format din profesori, părinţi, elevi şi rudele acestora. Prima apariţie pe scena de la Moldavia din Buzău a fost primul succes pe care Leonard l-a obţinut, de copil, în teatru.

Intră la liceul „B.P.Haşdeu”

Termină clasele primare în 1897 şi intră la liceul „Al. Hâjdeu” (denumit mai târziu „B.P.Haşdeu”). Aici învăţă foarte uşor limba franceză, memora la perfecţie textele şi muzica de operă şi operetă. Avea pasiune şi pentru vioară, începând să ia lecţii cu profesorul buzoian N. Athanasiu. În 1900 se stinge din viaţă, în urma unei boli de piept, Elena, cea de-a doua mamă a lui Nae Leonard. Împreună cu tatăl său ajunge în Bucureşti, locuind în casa bunicii lui Leonard situată lângă fabrica de bere „Luther”. Constantin Nae îşi dă băiatul la un pension, renumitul Institut Otescu, din Calea Dorobanţi. Gălăţeanul-buzoian descinde aici într-un mediu propice artelor. Este luat repede de iureş, aproape ca într-o întrecere. I se dă cu dragă inimă! Chiar îi place, începe să se pasioneze. Remarcă cum Anton (Tony) Bulandra, băiatul farmacistului de la Târgovişte, mai mare ca el cu câţiva ani, îşi tot „repară” dicţiunea – e cepeleag – cu metoda meşterului său de la Conservator, Nottara. E atent la „vocalizele” lui Demetrescu de Sylva, care ia lecţii de canto cu profesorul de la liceul Matei Basarab, Tache Popescu.

La vârsta de 16 ani, îşi câştiga singur banii

La 16 ani reuşeşte să intre în trupa lui Nicu Poenaru, cu doi lei pe zi. ,,Era în 1903, la Focşani şi angajat tenor în cor leagă prietenie cu un alt corist brăilean, George Niculescu, bas. Amiciţia lor a venit de la faptul că amândoi fiind săraci nu-şi puteau permite luxul de a trage la hotel, aşa cum făceau alţii din trupă, şi şi-au închiriat o cămăruţă amărâtă la Moritz-dulgherul. Încep în cor – opereta Pericola. La 1 ianuarie 1904 trupa Poenaru era la Iaşi. …Cortina se ridică la Sidoli cu De-aş fi rege. Renumitul Băjenaru în rolul Zephoris. Nume cotate ilustrează şi restul principalelor partituri: Margareta Dumitrescu, viitoarea Margareta Dan, Pepy Mohr, Leontina Ioanid, Alexandru Bărcănescu, Iosif Klein. Între începători, buni la de toate: Demion, Gheorghiu-Klampas, Caretaş-Vermont, Cristescu Piele-lungă, George Niculescu, Leonard” (Gaby Michăilescu, Leonard, soldatul de ciocolată, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1984). ,,Primele spectacole sunt un dezastru. Sala era goală. Şi următoarele. După o iarnă cumplită,în primăvară se întorc trişti la Focşani. Din nou eşec. Trupa se destramă. Leonard rămâne cu Poenaru. Din prima seară: lovitură! Le revine câte 1 leu şi 50 de bani fiecăruia… Şi tot aşa, seară de seară, întreaga lună cât joacă la şantan. Zile calme, asigurate, în care Leonard are răgazul să împrumute de la Poenaru noianul sfaturilor meseriei de artist (…) Suflă vânt de nebunie cu el şi şcolăriţele, din cursul superior, încep să-l urmărească, de frumos ce e! Una din ele, Roro, îşi imploră părinţii, s-o ia la şantan… Ajunge să-l cunoască. Fata e de vis; petală de floare, sărutată de zefir, în zi însorită. Se încinge între tinereţele lor superbe o iubire pătimaşă, în care sărutările fac mai mult decât vorbele… înlănţuirile le lunecă prin primăvara despletită oprind admiraţia trecătorilor de-a lungul străzilor“ (Gaby Michăilescu, Leonard, soldatul de ciocolată, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1984). În 1904 Al .P.Marinescu îl distribuie în rolul unui bătrân, în Fetiţă dulce. Cântăreţ şi actor în plin, dovedeşte supremă maturitate. Leonard nu mai are ce să aştepte; doar triumful! E mare de la început. Succes după succes. Din cauza programului extrem de solicitant şi din cauza unei pneumonii, în 1910, tenorul Nicolae Leonard e la un pas de moarte. La un moment dat se răspândeşte chiar vestea că „prinţul operetei“ – adulat de toate categoriile de public, nu doar de femei – a murit. Ţara e cuprinsă de jale, dar, la puţină vreme, se află că informaţia fusese eronată. Iar bietul Leonard e asediat, la propriu, de scrisorile fanilor. Cele mai multe pline de recunoştinţă, de mulţumiri Domnului. În 1916 este distribuit într-un rol în opera „Werther”, cu care va avea un nou succes. Soţia sa pleacă în Moldova, odată cu începerea primului război mondial, tenorul rămânând la Bucureşti, unde o va cunoaşte pe cea care avea să-i devină a treia soţie, Dora Stauermann. Pe 19 ianuarie 1920 se creează Sindicatul artiştilor dramatici şi lirici. Sala „Teatrului Liric” este luată din ordinul Primăriei, iar compania condusă de Maximilian şi Leonard se stabileşte, în cele din urmă la Timişoara, unde va cunoaşte câteva succese, dar din nefericire sala va fi mistuită de flăcări. Trupa va întreprinde turnee la Arad şi Oradea (Este vorba despre Compania lirică Grigoriu. Prima stagiune a companiei lirice pusă pe picioare de Constantin Grigoriu se încheie în septembrie 1904. Timp de un an, trupa pe care o alcătuise Grigoriu iese din peisajul cultural al Capitalei. În vara lui 1905, compania Grigoriu se reface, dar vin şi oameni noi, printre care şi tânărul tenor Nicolae Leonard. Trupa are un succes imens cu „Moştenitorii veseli“ de Winterberg. Pentru o bună bucată de vreme, Grădina Otetelişanu rămâne sediul de vară al Companiei Grigoriu. Şi, prin tenacitatea şi profesionalismul de care dă dovadă, ansamblul reuşeşte să impună opereta, timp de câţiva ani, ca pe cel mai iubit gen de spectacol din Bucureşti. După aproape un deceniu de la fondarea companiei, Grigoriu se îmbolnăveşte şi cedează conducerea lui Maximilian şi Leonard. La puţin timp, în 1913, moare. Trupa nu se destramă însă şi continuă să joace pe scena de la Otetelişanu în timpul verii, iarna făcând turnee sau jucând la Teatrul Liric).

Se mută din nou la Bucureşti

În 1922, trupa se mută din nou la Bucureşti, dar din cauza declinului operetei, nu va înregistra succese răsunătoare, iar Maximlian se retrage cu totul din trupă, intrând în cea a soţilor Bulandra. Leonard se îmbolnăveşte în 1924, an în care va primi două propuneri de angajament din Franţa şi pleacă la Paris, unde este angajat în urma unei audiţii, În 1925 are loc debutul la Lyon, în „Baiadera”, reprezentând un mare succes. Se reîntoarce în ţară, dar nu reuşeşte să relanseze opereta pe meleagurile bucureştene, fiind rechemat în Franţa, unde va începe turneul în oraşul Marsilia. Bolnav, cu frisoane şi temperatură, Leonard va juca de parcă nu a avut nimic, având un succes fulminant. Urmează o serie de 40 de spectacole de mare succes susţinute la Marsilia, cu săli arhipline. Cântă la Paris (1926), la „Mogador”. Revine la Bucureşti, unde pune în scenă opereta „Contesa Maritza”, dar nu va avea decât 10 spectacole cu succese îndoielnice. Starea sănătăţii sale se înrăutăţeşte. În 1928 joacă la „Alhambra” în opereta „Fritz”.

Se stinge din viaţă la Câmpulung!

Dă 50 de spectacole la rând, iar datorită sănătăţii sale, face tot mai greu faţă, are accese de tuse chiar pe scenă, iar la ultimul spectacol se prăbuşeşte pe scenă, iar spectacolul se suspendă. Este internat într-un sanatoriu şi nu după multă vreme este transportat la Câmpulung-Muscel, unde locuia acum tatăl său. Pe 24 decembrie 1928 se stinge din viaţă, în casa tatălui său, pe când asculta la gramofon, placa pe care era imprimată o arie din „Contesa Maritza”, interpretată de el. TG

 

About The Author

Related posts