Ansamblul Dorul invitat la festivalurile din Coreea!

Ansamblul Dorul invitat la festivalurile din Coreea!

Ansamblul Dorul invitat la festivalurile din Coreea!

Momente frumoase pentru Ansamblul folcloric DORUL, care, la sfârșitul săptămânii trecute,  a primit vizita unor oficiali de la Seul.

O delegație sud-coreană, condusă de președintele Asociației Coreene de Dans și co-președinte al Federaţiei Internaționale a Organizatorilor de Festivaluri de Dans, profesorul CHO Nam Gyu, a venit la Pitești pentru a oferi o invitație de onoare Ansamblului folcloric DORUL, la două dintre cele mai mari manifestări culturale de dans din Coreea de Sud.

Invitația în Asia a avut loc în contextul câștigării locului I de către Ansamblul folcloric DORUL, în anul 2012, la Concursul Internațional de Dans de la Cheonan.

Propunerea de reîntoarcere în Coreea a fost adresată constant din 2012 până în prezent, dar,  anul acesta coreenii au venit special în România, pentru a le arăta dansatorilor cât de doriți sunt pe scena sud- coreană.

Cu acest prilej oaspetii coreeni au asistat și la câteva dintre repetițiile ansamblului.

La finalul vizitei a fost semnat acordul de participare la festivalurile din Coreea, care vor avea loc la sfârșitul lunii septembrie.

About The Author

Related posts