Dacă de Sfântul Dumitru vremea este frumoasă, toamna va fi lungă şi caldă!

Dacă de Sfântul Dumitru vremea este frumoasă, toamna va fi lungă şi caldă!

Astăzi este praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, considerat apărătorul oştilor şi patronul păstorilor. În credinţa populară, anul este împărţit în două: vară şi iarnă. Dacă Sfântul Gheorghe „alungă“ iarna şi renaşte natura, Sfântul Dimitrie desfrunzeşte codrul şi usucă plantele. De Sfântul Dumitru căldura intră în pămînt şi gerul îşi arată colţii. Potrivit altor tradiţii, dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Dacă luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi mari. Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care, spune tradiţia, ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia aşază un cojoc în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, va fi iarnă aspră. Ziua Sfântului Dumitru era, pe vremuri, şi o zi a soroacelor. Tot de Sfântul Dumitru se tocmeau servitorii pentru diverse treburi şi se stricau stânele. Superstiţiile interzic pieptănatul în ziua Sfântul Dimitrie, iar cine are împrumuturi trebuie să le achite în această zi, ca să poată face alte socoteli noi. Sfântului Dumitru, Izvoratorul de mir, renaşte obiceiuri frumoase şi în alte zone din ţară în ziua de 26 octombrie. În Bucovina, de exemplu, cine seamănă usturoiul după Sânmedru va avea parte în anul următor numai de pagubă. În Oltenia se spune că numai dacă respecţi toate tradiţiile sărbătorii vei fi protejat de necazuri şi alte primejdii. Oamenii de la ţară respectau sperstiţiile pentru a-şi proteja animalele de lupi. Tot în această zi de octombrie se taie coama cailor tineri pentru ca aceasta să crească frumoasă.

Sfântul Mucenic Dimitrie a fost închis în temniţă şi ucis cu suliţa

Despre Sfântul Mare Mucenic Dimitrie se spune că a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit, datorită calităţilor sale, guvernator al Tesalonicului, după moartea tatălui său. Mai tîrziu, împăratul Maximian a aflat că Dimitrie este creştin, lucru care l-a mâniat foarte tare. Drept urmare, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor. Venit la Tesalonic, împăratul l-a întrebat pe Dimitrie dacă sunt adevărate cele auzite despre el. Dimitrie a mărturisind cu îndrăzneală că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Pedeapsa împăratului a fost maximă: Dimitrie a fost închis în temniţă şi ucis cu suliţa. După sărbătoarea Marelui Mucenic, pe 27 octombrie este celebrat Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală.

Iată prenumele sărbătoriţilor!

Astăzi îşi serbează onomastica cei cu prenumele Dumitru sau Dimitrie, Dumitrel, Dumitrache sau Mitică. Astăzi îşi vor serba onomastica şi doamne cu prenumele de Dumitra, Dumitrela, Dumitriţa, Demetra sau Dumitrana. Tuturor sărbătoriţilor zilei, Ziarul din Muscel le urează „La mulţi ani!“.

 

 

About The Author

Related posts