11 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Ducele de Albota, vicepreşedinte în Asociația Comunelor din România

Alte Știri

În perioada 18-21 februarie 2018, la Hotel Rin Grand, București, s-a desfășurat Adunarea generală a Asociației Comunelor din România în cea de-a XXI-a sesiune ordinară, cu caracter aniversar, precum și Consiliul director al Asociației Comunelor din România în ședință ordinară pe semestrul I/2018.

În urma acestei şedinţe, Argeșul este reprezentat la nivelul Asociației Comunelor din România de Ion Dumitru sau Ducele de Albota, așa cum este cunoscut la nivelul județului, primarul comunei argeșene Albota. Acesta a fost ales pentru funcția de vicepreședinte la nivel naţional, pentru că la nivel judeţean deţine funcţia de preşedinte a Asociaţiei Judeţene a Comunelor din România.

ACOR a fost înființată în anul 1997 și are ca principal rol reprezentarea intereselor membrilor asociației în relația cu instituțiile centrale și cu cele de la nivel european și international.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie