7.6 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

FOTO: Un mort şi doi răniţi într-un accident pe DN 73, în Muscel! Cauza, neatenţia la volan!

Alte Știri

Grav accident rutier pe DN 73, pe raza comunei Mihăeşti, pe tronsonul de drum din faţa popasului. Un autoturism marca Logan s-a izbit violent de un altul marca Fiat. Rezultatul a fost unul deosebit de grav, un decedat şi două persoane rănite grav. Totul, se pare că s-a produs pe fondul neatenţiei la volan.

În prima zi a săptămânii, Muscelul a fost îndoliat. Un bărbat de 32 de ani a decedat. Era profesor de religie la liceul „Victor Slăvescu” din Rucăr, dascăl la biserica din satul Cândeşti, comuna Albeştii de Muscel.

George Marius Stinghe se afla la volanul autoturismului marca Logan cu numere de înmatriculare TL 92 ALO. Acesta se deplasa cu maşina dinspre Câmpulung spre Piteşti. Pe o porţiune de drum  drept, în zona popasului de la Mihăeşti, la Ocolul Experimental din localitate, Stinghe a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent de un Fiat cu numere de înmatriculare AG 27 YNA, maşină care avea direcţia de mers spre Câmpulung.

„Nu ştiu ce s-a întâmplat cu cel din Logan, cert este faptul că am observat că se îndreaptă spre mine, am realizat că a pierdut controlul asupra maşinii, am tras de volan cât am putut, am încercat să evit impactul, însă mi-a fost imposibil, a venit ca o ghiulea în mine”, povesteşte conducătorul auto de pe Fiat.

În Fiat se aflau două persoane, conducătorul auto şi un pasager pe locul din dreapta, aceştia au suferit răni, pasagerul şi o fractură, dar sunt conştienţi. Cei doi au fost preluaţi de cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanţă şi cei de la SMURD şi transportaţi de urgenţă la UPU Câmpulung.

Stinghe, conducătorul auto de pe Logan, a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale maşinii. Pompierii de la Detaşamentul din Câmpulung s-au chinuit minute în şir să îl scoată din maşină. Apoi Stinghe a fost resuscitat de cadrele medicale sosite la faţa locului, însă manevrele de resuscitare au fost în zadar, inima lui Stinghe a încetat să mai bată.

La faţa locului au sosit cadrele Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Câmpulung care au demarat cercetările pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul şi cine se face vinovat de producerea acestuia.

]]>

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie