5.7 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

GALERIE FOTO: Interesul autorităţilor locale din Mioveni, pentru musafirii de peste hotare – un exemplu de urmat!

Alte Știri

Joi, 13 august autorităţile locale din Mioveni au fost gazda ansamblurilor de dansuri populare care evoluează în Argeş, în cadrul Festivalului Internaţional de Folclor ,,Carpaţi”. Oficialităţile locale într-un număr cât mai mare, comparativ cu prezenţa de la Câmpulung şi-au primit invitaţii de peste hotare într-un mod care poate fi considerat chiar exemplu de urmat. Pe scările de la primăria Mioveni s-au suit primarul Ion Georgescu, viceprimarul Aurel Costache, deputatul Simona Bucura Oprescu, senatorul Constantin Tămagă, vicepreşedintele CJ, Constantin Polexe, consilierii judeţeni într-un număr cât mai mare, invitaţi din Rusia, consilieri locali, directori de instituţii, şi mulţi alţii. După ce dansatorii de peste hotare au evoluat în faţa oficialităţilor locale au fost invitaţi în cadrul primăriei unde s-a făcut un schimb de cadouri. Primarul Mioveniului, Ion Georgescu nu a ezitat niciun moment să nu îşi promoveze oraşul făcându-i atât reclamă verbală cât şi prin obiectele pe care le-a înmânat invitaţilor de peste hotare. De asemenea edilul le-a mulţumit musafirilor prezenţi, considerându-i cei mai buni ambasadori ai oraşului Mioveni.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie