11 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Iată ce schimbări produce Luna Nouă în Gemeni, în vieţile nativilor zodiacului!

Alte Știri

Mesajul lui Mercur: “Mintea educată cere să cultivăm arta recunoaşterii comunicărilor semnificative, în care să discernem adevărul de ceea ce este fals, fiindcă altfel lecţiile întâlnirilor vor fi pierdute”  Robert Thompson

Faza de Lună Nouă în Gemeni, din data de 16 mai care s-a format la ora României 17:04, cu ascendentul momentului în Scorpion favorizează descoperirea unor resurse interioare care ne permit să negociem, să cerem ajutorul, să apelăm la resursele comune pentru a obţine succes personal în multe dintre domeniile de viaţă care ne preocupă. Luna Nouă în Gemeni din acest an este un eveniment astrologic care ne trimite cu gândul la succesul profesional, la atingerea unui statut social la care visăm, pentru care am muncit şi am investit resurse mentale şi emoţionale importante. Curajul de a ne implica în afaceri, în negocieri, şi chiar acela de a apela la împrumuturi care să ne susţină demersurile profesionale, este amplificat. Creativitatea şi umorul sunt unelte necesare pentru a învinge nu doar timiditatea, cât şi limitele pe care le credeam de neîntrecut.

Este un moment excelent în care: să culegem noi informaţii care să ne ajute, să avem un mai bun discernământ decizional; să sistematizăm şi să corelăm informaţiile; să fim diplomaţi şi să mediem conflictele; să căutăm, să privim lucrurile cu neutralitate şi detaşare; să ne trăim viaţa cu umor şi să nu luăm nimic în tragic; să fim flexibili şi adaptabili la situaţiile noi care apar; să ne conectăm la mediu ca să putem înţelege ceea ce se întâmplă în jurul nostru; să comunicăm şi să transmitem explicit despre propriile abilităţi profesionale; să folosim foarte bine valoarea informaţiei. Luna Nouă în Gemeni susţine vindecarea organismului la nivel de: sistem respirator, organele vorbirii şi ale auzului, plămâni, nervi, degete. Oricine îşi va face un program de detoxifiere în acord cu vibraţia Lunii Noi, îşi va amplifica foarte mult eficienţa de a se vindeca.

BERBEC

Luna Nouă din 16 iunie, ce traversează constelaţia Gemenilor, vine încărcată cu tot felul de cadouri pentru Berbeci. Dacă nativii consideră că trebuie să forţeze puţin pentru a putea primi ceea ce le oferă destinul, este ok

TAUR

Luna Nouă în Gemeni, de pe 16 iunie, îi ajută pe nativii mai curajoşi să solicite o mărire de salariu, chiar şi alte beneficii. Luna Nouă din 17 iunie deschide din nou pentru Tauri posibilitatea ca aceştia să încheie parteneriate, să semneze contracte, care le vor aduce beneficii pe termen mediu şi lung.

GEMENI

Apariţia Lunii Noi în constelaţia Gemenilor, din 16 iunie, este singura din acest an. Nativii se pot concentra acum asupra aspectului din viaţa lor pe care doresc să-l îmbunătăţească.

RAC

Luna Nouă din 16-17 iunie „trage o perdea” asupra vieţii private a nativilor. Dezavuarea anumitor lucruri intime ale vieţii nativilor nu îi va ajuta, ci le va produce diferite dizarmonii o perioadă mai îndelungată. Tot în perioada acestei Luni Noi, nativii au condiţiile optime pentru a se gândi la ceea ce vor dori să întreprindă anul viitor. Capacitatea de previzionare a Racilor este la cote maxime acum.

LEU

Luna Nouă în Gemeni, de pe 16 iunie, va creşte importanţa prietenilor Leilor în viaţa lor. Sfaturi, sprijin din partea prietenilor, chiar întâlnirea cu persoane noi, care, mai târziu, vor deveni prieteni apropiaţi Leilor sunt doar câteva aspecte pe care le aduce această Lună Nouă.

FECIOARĂ

Luna Nouă în Gemeni luminează Casa prestigiului şi a faimei nativilor din Fecioară. Astfel, se oferă noi începuturi celor născuţi sub acest semn astrologic. Prezenţa lui Neptun în această conjunctură optimizează realizările nativilor, conform zicalei: „lucrul potrivit, la timpul potrivit”.

BALANŢĂ

Luna Nouă din 16 iunie îi „scoate din casă” pe nativi. Mişcarea energică a lui Uranus determină partenerii Balanţelor să propună un loc neaşteptat pentru a fi vizitat. Banii nu contează acum pentru Balanţele care aleg să călătorească.

SCORPION

Luna nouă din 16 iunie traversează Casa banilor altor oameni. Multe dintre uşile zăvorâte pentru această viaţă a nativilor vor fi sparte de această Lună Nouă în Gemeni. Printre altele, este vorba şi de realizări materiale importante. De asemenea, viaţa amoroasă a nativilor se va dezvolta, se va lărgi, atât din perspectiva experienţelor, cât şi din perspectiva intensităţii trăirilor.

SĂGETĂTOR

Nu, doar Luna Nouă vă ajută, ci şi prezenţa Mercur, Marte şi chiar a Soarelui. Modul de abordare a diferitelor situaţii de către nativi va fi chiar genial, iar parteneriatele şi colaborările pe care aceştia le vor „lega” acum vor fi de mare ajutor. Ceea ce se petrece cu nativii din Săgetător reprezintă o sabie cu două tăişuri pentru evoluţia lor spirituală. Astfel, ridicarea pe plan social şi obţinerea de avantaje materiale de către nativi trebuie privită ca o rampă de lansare pentru faptele bune.

CAPRICORN

Casa relaţiilor, a sănătăţii Capricornilor este traversată de Luna Nouă în Gemeni, pe 16 iunie. Dar Luna nu este singurul astru care influenţează capacitatea nativilor de a se afirma, de a urca pe scara socială. Soarele, Marte şi Mercur oferă energii nativilor pentru a fi suficient de potenţi şi concentraţi, pentru a materializa ceea ce visează de mai mult timp. Nativii vor putea realiza două – trei sarcini simultan, fără a face rabat de la calitate.

VĂRSĂTOR

Luna Nouă oferă chiar oportunităţile pentru nativii singuri, să-şi trăiască viaţa alături de o persoană pe care şi-o doresc de mult timp. Uranus contribuie şi el la realizarea acestei surprize cosmice pentru Vărsători. După 16 iunie, urmează mai multe zile pline de dragoste şi romantism pentru nativii din Vărsător.

PEŞTI

Luna Nouă din 16 iunie traversează Casa familiei nativilor. Multe din aspectele vieţii familiale ale Peştilor vor fi catalogate ca „elegante”.

 

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie