5.5 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Înălţarea Presei Muscelene – aflată la prima ediţie a înregistrat un real succes!

Alte Știri

Pentru prima dată în Muscel, jurnaliştii s-au întâlnit într-un cadru festiv la Pensiunea Belvedere, de la Valea Mare Pravăţ, judeţul Argeş, în ziua de 21 mai, începând cu orele 16.00, la un eveniment dedicat meseriei de jurnalist unde au petrecut pe acordurile muzicale ale formaţiei Adi Udrea band, până în zorii zile. Reuniunea jurnaliştilor dar şi a elitelor argeşene cu care aceştia au colaborat o perioadă lungă de timp a fost organizată de Ziarul din Muscel alături de colegii de la Kiss Fm şi cei de la Galaxyfm cei care au ajutat la promovarea evenimentului în spaţiul public, dar şi cu buna organizare. Cu siguranţă evenimentul din data de 21 mai 2015 va scrie istorie în zona Muscelului, mai ales în sufletul participanţilor care potrivit lor s-au simţit minunat, pentru că au participat la un altfel de eveniment. Au fost prezente peste 100 de persoane, vorbim aici de prefectul judeţului Argeş, Mihail Oprescu, deputatul Simona Bucura Oprescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Polexe, de la cabinetul preşedintelui CJ, a participat Marian Mihai alături de soţia şi fiul lor de câteva lui, primarul Mioveniului, Ion Georgescu, alături de viceprimarul Aurel Costache, deputatul Gheorghe Marin, consilierii judeţeni Gheorghe Sârbu şi Mihai Vasilescu, şeful Ocolului Silvic Câmpulung, Cătălin Oprei, preşedintele Băncii Cooperatiste ,,Piatra Craiului”, Mircea Avram, primarul de la Berevoieşti, Florin Bogdan Proca, consilierul local de la Bughea de Sus, Remus Boteanu, preşedintele Partidei Romilor, Marian Neagoe, şeful Poliţiei Locale, Auraş Ghiţă, viceprimarul Liviu Ţâroiu, consilierul local, Bogdan David, consilierii locali Radu Sălcescu, Iustinian Stănescu, Ionel State, Marian Ciobanu, Ion Dumitraşcu, Cristi Creţu, Ionică Udrea, Lucian Ionescu, Vlad Marian, Chiţulescu Constantin, consilierii primarului, Mugurel Minciună şi Gabriel Pascu, funcţionarul public Dănuţ Iosif, directorul colegiului Dan Barbilian, Nicolae Zaharia, preoţii Ioan Grigorescu şi Gheorghe Scarlat, de la ADR Sud Muntenia, Marinică Fologea, directorul CS Muscel, Mărgărin Blidaru, purtătorul de cuvânt al CS Muscel, Mihail Kegye, patronul hipermarketurilor Gladiola, Nicolae Guiman, profesorul Ion Rădulescu, producătorul cunoscutei băuturi, specifice zonei Muscel, ţuica de prună, preşedintele OFL Argeş, Olimpia Doru alături de colegele sale de partid, managerul farmaciilor Victoria, Maria Vlădău alături de farmacistele sale, şeful Detaşamentului Pompieri Câmpulung, Cristian Bărbulescu, şeful Detaşamentului Jandarmi Câmpulung, Viorel Duculescu, directorul spitalului municipal Câmpulung, medicul Grigore Stănescu şi medicul ortoped Pompiliu Nistor, managerul firmei Ceramus, Dorin Mirea, administratorul Bazinului de Înot Câmpulung, Minu Năstase, maganerul firmei Pentarom, Tomiţă Lazăr, managerul Pet Global Electric, Nicuşor Bănăţeanu, directorul D.G.A.S.P.C Argeş, Adrian Macovei, comandantul Poliţiei Câmpulung, Gheorghe Ciolan, alături de poliţiştii Viorel Buzescu, Ion Rizea, Cătălin Caplan, Vali Moiceanu, Radu Moiceanu, Alin Antonoiu, Dragoş Diaconescu, directorul Pieţe-Comunitare Câmpulung, Ion Vlădescu, primarul de la Albeştii de Muscel, Mihai Manta, consilierul local de la Cetăţeni, Antonella Enache, protopopul Muscelului, Petre Moşoianu alături de soţia sa, managerul Cofetăriilor ,,Un Băiat şi O Fată”, Florina Vuţei. Alături de jurnalişti au mai participat şi apropiaţii acestora din zona mediului de afaceri atât din Muscel cât şi din Argeş.    

Cu câteva ore înainte de reuniune jurnaliştii şi poliţiştii au jucat un meci de fotbal demonstrativ pe terenul de la Hidroelectrica, două reprize a câte 30 de minute, scorul final fiind 13-11 pentru poliţişti. Pe această cale le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi, la prima ediţie a evenimentului ,,Înălţarea Presei Muscelene”. Mulţumim în mod special Cofetăriilor ,,Un Băiat şi O Fată”, managerului Florina Vuţei care ne-au făcut un minunat tort, dedicat evenimentului. Promitem că-i vom face tradiţie peste ani, vă iubim pentru că existaţi şi avem o bună colaborare de atâţia ani! Surprizele evenimentului au fost şi ele, multe la număr, invitatul de la Mioveni primarul Ion Georgescu le-a dăruit jurnaliştilor de la Ziarul din Muscel un Duster în miniatură sculptat în lemn. Maria Vlădău, managerul farmaciilor Victoria, ne-a transmis un mesaj pe care îl facem public: ,,Succesul înseamnă 1% inspiraţie şi restul de 99% transpiraţie, omul reuşeşte să clădescă după o îndelungă răbdătoare plămădeală, în care se amestecă printr-o minunată chimie, muncă, dragoste şi sprijin colectiv, şi bineînţeles binecuvântarea de la Dumnezeu, fără de care nu putem reuşi. Omul propune, doar Dumnezeu dispune! Un gând curat, sincer, o floare de recunoştiinţă, pentru cele două minunate flori, Mihaela Ivaşcu şi Atena Jilavu, care ne-au creat prilejul într-o zi Sfântă să ne întâlnim, pentru a ne bucura sufletul”. Din partea personalului Bazei de Instruire pentru Apărare CBRN MUSCEL am primit următorul mesaj: ,, Suntem onoraţi ca la sărbătorirea a „primei ediţii a Înălţării Presei Muscelene” să vă adresez din partea personalului Bazei de Instruire pentru Apărare CBRN, precum şi al meu personal, cele mai călduroase şi sincere felicitări. Vă rog să acceptaţi expresia deplinei admiraţii şi recunoştinţe pentru tenacitatea şi intransigenţa prin care susţineţi şi prezentaţi în mod obiectiv cele mai semnificative şi edificatoare secvenţe din activitatea şi viaţa cotidiană a muscelenilor.

Ne exprimăm speranţa ca şi în viitor, relaţiile excelente statornicite între militarii din arma apărare CBRN şi instituţia dumneavoastră să cunoască o evoluţie ascendentă şi o amplificare permanentă. Această zi aniversară ne oferă privilegiul de a ne alătura celor care, cu respect şi sinceritate, sunt lângă Dumneavoastră la acest frumos eveniment şi vă urează din suflet noi împliniri şi cât mai multe succese. La mulţi ani! COMANDANTUL BAZEI DE INSTRUIRE PENTRU APĂRARE CBRN „MUSCEL”, locotenent colonel, Viorel DRĂGHICI”

Pentru că rândurile scrise, nu sunt de ajuns pentru a reda acest eveniment care a înregistrat un real succes, lăsăm fotografiile să vorbească! Pentru că sunten restricţionaţi de spaţiu, galeria foto de la evenimentul jurnaliştilor cu toţi invitaţii o găsiţi pe contul de facebook al Ziarului din Muscel, cu denumirea Înălţarea Presei Muscelene – prima ediţie – 21.05.2015.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie