web analytics
Breaking News
La o lună după descinderile în „casa groazei”!

La o lună după descinderile în „casa groazei”!

La o lună după descinderile în „casa groazei”! Femeia care ar fi îndurat umilinţe de nedescris, timp de 6 ani iar scăparea a venit atunci când a trimis în sandvişul copilei ei un bilet educatoarei, în care cerea ajutor a ajuns la Iași!

Poliţiştii au descins, acum aproape o lună, în „casa groazei” din localitatea Rucăr, iar Andreea a fost internată, împreună cu fetiţa ei, Maria Mirabela, într-un centru de plasament din Câmpulung.

Surse judiciare au precizat, pentru Ziarul din Muscel, în urmă cu câteva zile, că tânăra a decis să plece din intituţie. „Și-a luat fetiţa şi s-a întors la Iaşi, acolo de unde venise acum şase ani. Este în  grija unei mătuși. Ceilalți doi copii sunt la soț cu care este căsătorită. Urmează să își primească actele și probabil să își găsească un loc de muncă. Mătușa ne-a promis că o va ajuta, atât timp cât o și va asculta. Această femeie a mai fost internată în anul 2013 în centrul de plasament din Câmpulung, pentru că rucăreanul o chinuia, dar s-a întors tot la el”, au spus surse din rândul anchetatorilor.

Ionuţ Firea e cercetat pentru violenţă conjugală şi lipsire de libertate

Ionuţ Firea, bărbatul cercetat acum sub control judiciar pentru violenţă conjugală şi lipsire de libertate, nu are voie să plece din „casa groazei” fără acordul oamenilor legii.

Procurorii şi poliţiştii au dispus, în acest dosar, o expertiză informatică a telefonului şi a calculatorului musceleanului pentru a găsi probe care să demonstreze ceea ce a reclamat iubita acestuia.

De altfel, mai multe filmuleţe în care Ionuţ o ameninţa şi o umilea pe iubita sa au apărut deja în spaţiul public. Anchetatorii scormonesc acum în „creierul” laptopului şi al telefonului celui acuzat pentru a vedea dacă mai există şi alte dovezi ale comportamentului de neînţeles al tânărului.

 

About The Author

Related posts