5.5 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Lereştenii sunt invitaţi la bal…

Alte Știri

Sâmbăta, 10 februarie, la Lereşti se va organiza un bal, petrecere dedicată gospodarilor. Balul Gospodarilor, aşa cum este numit se va organiza la Căminul Cultural Lereşti cu începere de la ora 18.00.

Administraţia locală, cei care au gândit această întâlnire cu lereştenii, promite o seară de neuitat unde poveştile, tradiţia şi voia bună vor fi gazdele gospodarilor, astfel că seara va fi una de succes.

Invitaţii serii, adică cei care vor urca pe scena căminului sunt Ana Maria Brătulescu, Georgiana Alina Cicu, George Catrinoiu şi Octavian Buzea.

Interpreţii de muzică populară vor uni în horă, sârbă, ungurică şi brâu toate persoanele care vor participa. De asemenea, organizatorii promit surprize de tot felul, iar poveştile de viaţă ale ale celor mai în vârstă vor aduce balului trăirea de altadată.

Ţinuta în seara balului este obligatorie, astfel că toţi sunt invitaţi să îmbrace frumoasa haină populară, iar intrarea este liberă. Organizatorii, administraţia locală, vă aşteaptă, cu mic cu mare, sa veniţi în număr cât mai mare!

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie