Marţi, 15 august, în zi sfântă a Adormirii Maicii Domnului, s-au împlinit 500 de ani de la sfinţirea Mânăstirii Curtea de Argeş – devenită celebră prin asocierea cu mitul creaţiei reprezentat de celebra legendă a Meşterului Manole -, necropolă domnească şi mai apoi regală, ctitorie a sfântului Voievod Neagoe Basarab, domn al Ţării Româneşti (1512-1521), ansamblu care constituie o capodoperă a artei medievale şi cea mai valoroasă realizare a arhitecturii bisericeşti din ţara noastră.
Sfinţirea acestui impresionant lăcaş a avut loc la 15 august 1517, chiar de Adormirea Maicii Domnului, care a dat hramul sfântului edificiu.
La slujbă au fost prezenţi domnul Neagoe Basarab, familia sa, curtenii şi boierii ţării, precum şi Teolipt – Patriarhul Constantinopolului – însoţit de un sobor alcătuit din toţi arhimandriţii şi egumenii mănăstirilor din Muntele Athos şi tot „clerosul” din Ţara Românească, în frunte cu Mitropolitul Macarie. Mărturiile vremii arată că participarea Patriarhului de Constantinopol, alături de mitropolitul ţării, la sfinţirea Mănăstirii Curtea de Argeş, a fost un prilej şi un mod de afirmare a unităţii Ortodoxiei, cum nu se mai văzuse până atunci.
A doua zi după sfinţire, domnul Neagoe Basarab însuşi a aşezat la locurile lor icoanele scumpe pe care le-a dăruit bisericii, apoi Patriarhul a oficiat slujba cea mare a liturghiei de după târnosire.
Primul egumen al mănăstirii a fost Iosif. Însă abia în anul 1526 aveau să se încheie lucrările la pictura interioară bisericii, cu constribuţia importantă a zugravului Dobromir.
În anul 1611, principele Ardealului, Gabriel Bathory, cu oastea lui, au jefuit din biserică şi din morminte tot ce era preţios, luând şi acoperişul de plumb şi cositor al bisericii, lăsând-o astfel expusă la intemperii.
Apoi, domnitorul Matei Basarab (1632-1654) a refăcut biserica şi a înzestrat-o, iar mai târziu domnitorul Şerban Cantacuzino (1678-1688), care îl numeşte pe Neagoe Basarab „strămoşul domniei mele”, a realizat de asemenea lucrări de restaurare a mânăstirii.
Au urmat războaiele dintre ruşi şi turci din perioadele 1769-1774 şi 1787-1791, care au adus Mânăstirii Curtea de Argeş alte jefuiri şi stricăciuni.
În anul 1793, Mânăstirea Curtea de Argeş a dobândit statutul de reşedinţă episcopală, aici luând fiinţă Episcopia Argeşului.
La 29 octombrie 1802, mănăstirea a fost afectată de importantul cutremur, urmat, la câţiva ani distanţă, de un incediu, şi, la 28 ianuarie 1838, de un alt cutremur.
În această perioadă, episcopia a fost condusă de nume importante, buni păstori şi luminaţi patrioţi, fiind de menţionat sfetnicul apropiat al lui Tudor Vladimirescu, Ilarion (1820-1823; 1828-1845).
Au urmat alte incendii în ianuarie 1866, în aprilie şi, respectiv, decembrie 1867, care au adus pagube importante mănăstirii.
Între anii 1875-1886 biserica Mânăstirii Curtea de Argeş a fost refăcută în forma care a dăinuit până în prezent, Regele Carol I angajându-l pe celebrul arhitect francez André Lecomte du Noüy, pentru proiectul refacerii lăcaşului. Acesta a adoptat şi unele soluţii arhitecturale controversate, printre măsurile incluse în proiect aflându-se demolarea marii clopotniţe ridicate de Matei Basarab şi înlăturarea zidului fortificat de la exterior.
Regele Carol I a construit parcul Mânăstirii Argeșului și palatul episcopal (1886-1890) care era folosit ca reședință regală de vară. Construită în stil german, clădirea este simetric dispusă în raport cu axa Catedralei, având în centru paraclisul, cu turnul-clopotniță. Paraclisul (ridicat cu un an înainte de palatul regal) adăpostește moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia. Continuarea o găsiţi AICI!!!!
