12.2 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Maria Proca Jinga a plecat la Ceruri, să picteze îngerii!

Alte Știri

Galeria marilor artişti musceleni se diminuează pe zi ce trece, cu pierderea a câte unui om de valoare. Maria Proca Jinga a plecat acolo sus sa picteze îngeri. S-a născut în 1928 la Berevoeşti – Muscel, a absolvit Şcoala de Arte din Câmpulung, clasa profesorului Alexandru Donici. A urmat cursuri postliceale de arte frumoase la Bucureşti, în anul 1968. A fost membru fondator al Cenaclului de Arte Plastice „I. D. Negulici”. În 1999 a făcut o importantă donaţie de 47 de lucrări localităţii natale, pentru înfiinţarea unei colecţii. La 28 august 1999, Consiliul Local al comunei Berevoeşti i-a oferit titlul de Cetăţean de Onoare. A completat colecţia donând alte tablouri şi obiecte personale în anul 2002. De asemenea i s-a conferit titlul şi de Cetăţean de Onoare al municipiului Câmpulung. Iată care erau gândurile despre pictură ale doamnei Maria Proca Jinga: ,,Pictura nu este o lucrare exactă din natură; ea este o metaforă ce izvorăşte din suflet uimind ochii, emoţionând sufletul. Pictura – o floare. Să-i simţi seva şi parfumul ei. Pictura este aceea că în armonia Culorilor în buna lor organizare îţi oglindeşti sufletul. Pictura este broderia vieţii, bucuria vieţii. Pictura îţi dă calmul şi buna organizare a vieţii. Pictura bună te înalţă pe culmi de fericire, prinzi aripi; pictura slabă îţi frânge aripile Pictura, dacă o iubeşti, munceşti, nu te mai poţi lăsa de ea, îţi intră în sânge, în fibre. Pictura e tot frumosul din suflet, oferind-o publicului de două ori nobleţe. Pictura este muzica cea mai sublimă a vieţii; un tablou bun are melodia lui. Pictura îţi cere o viaţă de sacrificiu, dar îţi plăteşti tributul ei prin fericirea unei singure lucrări bune. Pictura este leagănul sufletului, pictura este totul; nu desenezi pentru bani, pentru elogii, ci pentru fericirea sufletului tău şi acelor ce privesc. Singura şi singura fericire este munca în care te adânceşti, te frămânţi, munceşti. Judecător exigent al lucrărilor mele sunt eu”.

Gheorghe Pantelie: “Doamna Maria Proca s-a născut pictor, ochii ei au văzut de la bun început ceva ce alţii învaţă la şcoală. Nu a avut nevoie de mari eforturi teoretice speciale pentru a înţelege de ce aerul are culoarea oranj şi de ce umbrele obiectelor devin transparente şi albastre.”
Atenia Corlăţeanu: “ Titanica muncă, talentul, imensa dăruire, vă recomandă ca un om tenace, pictor puternic.”
Adrian Silvan Ionescu: “Doamna Jinga păstrează cu mare credinţă tradiţia picturii româneşti!.”
Magda Păun: “Felicitări pentru dragostea depusă, multă sensibilitate în culori.”
Poetul Mihai Moşandrei: “Maestră Jinga, mult a trebuit să iubiţi florile pentru a vă apleca paleta la cea mai umilă floare!.” Condoleanţe familiei îndoliate! T.G

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie