Breaking News
Parcare supraetajată în spatele Clubului Aro
Parcare supraetajată în spatele Clubului Aro

Parcare supraetajată în spatele Clubului Aro

Veşti optimiste despre parcările care trebuie construite în Câmpulung, în contextul în care investiţia de pe Bulevardul „Pardon” va însemna închiderea circulaţiei cel puţin pe un sens.

C.N.I. a admis la finanţare parcările supraetajate de la “Balada” şi de pe Fraţii Goleşti şi parcarea subterană de la Grădina Publică” proiecte moștenite de actuala administrație de la fostul primar Liviu Țâroiu.

Din mandatul trecut au fost moştenite documentaţiile pentru parcarea supraetajată din Vişoi, de la „Balada”, estimată la 33.188.666 lei, şi pentru construcţia similară din spatele Clubului ARO, apreciată la 11.079.783 lei. Foarte scumpe, dar dacă C.N.I. plăteşte…

Cea mai compromisă zonă prin parcări dezordonate este tronsonul cuprins între Primărie şi Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru degajarea căruia se ridică parcarea de pe Fraţii Goleşti. „Ne-ar plăcea foarte mult ca, atunci când veniţi la Primărie, să nu mai vedeţi maşinile parcate pe trei rânduri. Sper să avem şi mai multe parcări. Oricum, vom oferi alternative atunci când vom începe construcţia Bulevardului „Pardon”, pe străzile care sunt paralele cu Republicii şi Negru Vodă.”, spunea Elena Lăsconi, la şedinţa Consiliului Local în cadrul căreia a dat vestea admiterii la finanţare a celor trei investiţii în parcări.

About The Author

Related posts