web analytics
Breaking News
Se anunţă petrecere de zile mari, la Sârba de la Berevoești!

Se anunţă petrecere de zile mari, la Sârba de la Berevoești!

Se anunţă petrecere de zile mari, duminică, 9 septembrie la Berevoeşti. De ziua comunei, primarul Florin Bogdan Proca a pregătit surprize, după surprize.

Sârba de la Berevoeşti îşi reintră în drepturi duminică, 9 septembrie, odată cu sărbătorirea zilei comunei.

Evenimentul debutează cu momente culturale, educaţionale şi sportive în care vor fi premiaţi cei mai buni elevi ai comunei şi va continua cu momente de joc şi voie bună, până târziu în noapte, oferite de artişti de marcă ai folclorului românesc.

La ora 15.00 sunt invitate oficialităţile locale şi judeţene, când are loc deschiderea oficială a evenimentului.

Pentru distracţia publicului, pe scenă vor urca nume sonore ale muzicii populare româneşti cum ar fi: Elena Sima, Maria Ghinea, Cristina Turcu Preda, Valentin Grigorescu, Daniela Cernea, Mitică Tavă, Ileana Lăceanu, Rodica Voicu, grupul Nemuritorii.

Sârba de la Berevoeşti se organizează pe stadionul central din comună și va încheia cu un foc de artificii.

About The Author

Related posts