12.2 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

VIDEO: Balul Gospodarului cel mai reuşit eveniment din Muscel

Alte Știri

Peste 300 de săteni din localitatea Lereşti au îmbrăcat cu mândrie straiele populare și au încins hore, sâmbătă seara, la Căminul Cultural, în cadrul evenimentului Balul Gospodarilor. Locația nu a fost aleasă la întâmplare, acest Cămin Cultural fiind renovat şi reabilitat după norme europene.

Deschiderea primului eveniment organizat de autorităţile locale din Lereşti s-a făcut prin rugăciunea ,,Tatăl nostru”, rostită de fiul unui poliţist, Filip Moiceanu, în vârstă de 6 ani, un copil de altar, cum ne-a declarat preotul Alexandru Pahonţu.

După rugăciunea sfântă a fost imnul naţional, după care organizatorii au urcat pe scenă pentru deschiderea oficială a Balului Gospodarului.

Atmosfera la bal a fost întreținută de Ana Maria Brătulescu, Georgiana Alina Cicu, George Catrinoiu şi Octavian Buzea. Preotul Alexandru Pahonţu a cântat alături de interpreţii de muzică populară.

Interpreţii de muzică populară au unit în horă, sârbă, ungurică şi brâu toate persoanele prezente, lanţurile umane formându-se pe cel puţin trei rânduri, indiferent de vârstă.

„Păstrăm tradiția pe care vrem să o insuflăm și tinerilor. Ne bucurăm că oamenii au venit în număr atât de mare să sărbătorească la balul organizat în cinstea lor. Pe lângă contribuția primăriei și a Consiliului Local, la organizarea acestui eveniment au pus umărul și cetățenii din comună, contribuind fiecare cu câte ceva, ţuică, cunoscuţii covrigi cu ou, mere, prăjituri, etc.”, ne-a declarat Marian Toader, primarul localităţii Lereşti.

Din povestirile sătenilor a reieșit că pe vremuri, petrecerile gospodarilor aveau loc în Voineşti şi se alegea regina balului.

Sătenii din Lereşti au demonstrat că portul popular nu este doar tradiție, este și bucurie și dragoste de viață, surpriza serii fiind tinerii care au venit în număr mare, îmbrăcați în costume populare.

Cele mai frumoase costume au fost premiate dar şi cei mai harnici gospodari.

„Este cel mai important eveniment din viața satului, pentru care ne-am pregătit temeinic. Port o cămașă cusută de mama mea”, ne-a povestit cu mândrie în glas Ileana.

Balul Gospodarilor, pe lângă degustarea de bucate și băuturi tradiționale, este și o ocazie ca lereştenii să scoată din lăzile de zestre aceste costume minunate, au mai declarat participanţii.

Distracția și voia bună au continuat până târziu în noapte. Cu mult după orele 24.00, încă se puteau auzi pe ulițele Lereştiului cântecele populare. Cu greu s-au lăsat duși din Căminul Cultural sătenii, promițând că anul viitor vor veni în număr și mai mare.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie