6.8 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

VIDEO: Ministrul Fifor – “Sunt mândru de militarii români!”

Alte Știri

Astăzi, la Batalionul 30 Vânători de Munte Dragoslavele din Câmpulung, a avut loc ceremonia de plecare în Afganistan a militarilor Batalionului Protecţia Forţei “Vulturii Carpaţilor”.

După ce au parcurs un program de pregătire de aproape patru luni, militarii argeşeni suntr gata sa acţioneze în cadrul misiunii NATO „Resolute Support”, pentru asigurarea protecţiei forţei bazei militare aeriene din Kandahar, precum şi misiuni de consiliere a forţelor de securitate afgane.

Festivitatea a început la ora 10.00, atunci când ministrul Apărării Mihai Fifor, a trecut în revistă militarii Batalionului, apoi a fost oficiat serviciul religios, pentru ca după acest moment, militarilor să li se adreseze atât comandantul unităţii, cât şi ministrul Fifor.

„Sunt bucuros şi mândru că mă aflu in mijlocul dumneavoastră astăzi, când vă pregatiti pentru o nouă misiune în Afganistan. Este un moment important pentru orice militar al Armatei Române, când tot ce aţi învăţat, toate antrenamentele făcute, vor fi aplicate în condiţii reale de luptă. Aveţi  toată aprecierea mea pentru curajul dumneavoastră şi tot sprijinul pentru îndeplinirea cu succes a misiunii în condiţii cât mai sigure şi cât mai bune. Rezultatele deosebite obţinute în perioada de pregătire, va dau dreptul deplin să priviţi cu optimism această misiune, de protecţie a Bazei Aeriene din Kandahar, precum şi aceea de instruire şi consiliere a Armatei Afgane. Toţi militarii români care au acţionat şi acţionează în Teatrul de Operaţii, şi-au dovedit profesionalismul şi-au respectat datoria de onoare faţă de patrie şi au contribuit la îndeplinirea angajamentelor internaţionale asumate de România în domeniul securitătii. Ca ministru al Apărării Naţionale, simt o mare mândrie atunci când lideri importanţi ai lumii ne transmit mesaje de apreciere a eforturilor militarilor nostri, cunoscuţi şi recunoscuţi ca luptători remarcabili şi eficienţi, camarazi loiali şi parteneri de mare încredere. Sunt încredinţat că şi dumneavoastră ne veţi da aceleaşi motive de mândrie după îndeplinirea ireproşabila a sarcinilor care vă aşteaptă. Preluând misiunile de la camarazii dumneavoastră de arme de la Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei, duceţi mai departe mandatul de a contribui pria abilitătile, deprinderile şi iscusinţa dumneavoastră, atât la  asigurarea Securităţii bazei militare în care vă veţi desfăşura misiunea, cât şi aceea de a antrena militarii din structurile de securitate afgane!”, a fost mesajul transmis de ministrul Fifor, militarilor.

La eveniment au mai fost prezenţi, pe lângă comandanţi ai Batalioanelor alături de care vor luptă militarii musceleni, cei care împreună sunt „Vulturii Carpaţilor”, prefectul de Argeş, Emilian Dragnea, dar şi primarul municipiului Câmpulung, Liviu Ţâroiu.

Comandantul Batalionului 30 Vânători de Munte Dragoslavele, i-a înmânat ministrului Fifor o placheta cu însemnele unităţii, în semn de respect şi preţuire.

Evenimentul s-a încheiat cu defilarea militarilor, vulturilor din Carpaţi.

Ultimele Știri

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa PSD! Și împreună cu argeșenii...

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa...

Alte știri din aceeași categorie