7.6 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

VINEREA MARE: Muscelenii au trecut pe sub masă și apoi au înconjurat biserica!

Alte Știri

Sute de câmpulungeni au mers astăzi, la bisericile din Câmpulung și din zona Muscel, unde au trecut pe sub masă, în Vinerea Mare. În fiecare an, în această zi coborâm în mormânt, împreună cu Hristos, pentru ca, mai apoi, să și înviem împreună cu El. Aceasta coborâre și ridicare din groapa morții se face în chip simbolic, prin trecerea pe sub masă aflată în mijlocul bisericii, pe care stă întins trupul mort al lui Iisus Hristos, intipărit pe Sfântul Epitaf.

Sfantul Epitaf este un obiect de cult confecționat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau pictată icoana punerii în mormânt a Domnului Iisus Hristos. Epitaf este un nume compus din două cuvinte grecești, “epi tafos”, care înseamnă “pe mormânt”. El reprezintă un fel de pecete așezată pe Sfântul Mormânt al Domnului. Deci, trecerea pe sub el închipuie chiar intrarea în Sfântul Mormânt cel dătător de Viață. În Sfânta și Marea Vineri se face pomenirea “Sfintelor și Mântuitoarelor și înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, adică: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, crucea și moartea. După slujba Ceasurilor Împărătești, în Vinerea Mare, în toate bisericile din Câmpulung s-a săvârșit “Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf”. În cadrul acestei slujbe speciale s-a scos în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf. El este așezat pe o masă mai înaltă, care închipuie Mormântul Domnului. La rândul lui, Sfântul Epitaf aduce aminte de faptă de milostenie a Drepților Iosif din Arimateea si Nicodim, care, coborând de pe Cruce trupul Domnului Iisus, l-au pregătit pentru îngropare, mai înainte de a-L așeza în mormânt. Când au trecut pe sub masă, credincioșii musceleni au sărutat Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, care au fost așezate pe Sfântul Epitaf, după care au trecut pe sub masă. De cealaltă parte a mesei se află Sfânta Cruce, așezată sub policandru cu o zi în urmă, în cadrul Deniei din Joia Mare.

Unii credincioși trec pe sub masă o singură dată, închipuind unicitatea Jertfei Fiului lui Dumnezeu, iar alții trec pe sub masă de trei ori, în amintirea celor trei zile în care trupul lui Hristos a șezut în mormânt. Fie o singură dată, fie de trei ori, important este ca atunci când fac acest gest al smereniei și al credinței, muscelenii să știe că, prin acest lucru, ei închipuie în trupul și viața lor moartea și punerea în mormânt a lui Hristos. După toate acestea când s-a terminat slujba din Vinerea mare au ieșit afară unde au înconjurat biserica de trei ori și au plecat acasă cu o floare pe care au primit-o din toate cele strânse pe Epitaf.

 

 

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie