5.7 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Testul pentru asimptomatici este 250 lei iar pentru infectați cu noul coronavirus este GRATUIT

Alte Știri

Săptămâna aceasta a avut loc o ședință de Consiliu Local, în care aleșii locali au hotărât ca prețul testului la cerere pentru asimptomatici să se mărească de la 200 la 250 lei.

Aşadar, n-a fost o plăcere nici pentru Executiv să propună scumpirea testării la cerere, nici pentru Legislativ să aprobe o măsură nepopulară, amplificată, bineînţeles, electoral. Asta pentru că suplimentul de 50 de lei nu-i afectează decât pe cei care vor să ştie cum stau cu sănătatea la plecarea în vacanţă şi, în special, în afara ţării sau care trăiesc cu teama bolii zi de zi.

În adresa trimisă de Spital Primăriei este justificat motivul creşterii tarifului pentru investigaţii medicale Test RT-PCR SARS-CoV 2 (Diagnostic Molecular), efectuate la cererea pacienţilor contracost, de la 200 de lei, la 250 de lei, atunci când buletinul de analiză este emis în Limba română. Pentru cel emis în Limba engleză, costul este de 300 de lei. De la debutul activităţii laboratorului de testare COVID, din iunie şi până în prezent, au fost efectuate 1.253 de teste la cerere, în sumă de 250.600 lei. „Din cauza creşterilor de preţuri la reactivii specifici, la materialele consumabile, a salariilor chimiştilor/biochimiştilor, concomitent cu scăderea numărului de teste zilnice, se impune această majorare.

Precizăm că solicitarea are la bază creşterile următoarelor elemente de cost:

  • preţul reactivilor a crescut cu 28% (kit pentru extracţie DNA / RNA 32T TBA Genfinder viral DNA / RNA 32 TESTE extracţie automată, de la 651,31 lei, la 833 lei);
  • manopera a crescut cu peste 28% (conform Legii nr.51/2020);
  • întreţinerea aparaturii;
  • transportul probelor, dar şi al rezultatelor. În special, pentru probele la cerere au fost necesare două sau chiar trei drumuri pe zi, cu maşină autorizată, astfel încât să aducem buletinele cu avizele necesare (parafate de medic/chimist) la datele solicitate;
  • buletinele se pot lista direct în Limba engleză (s-au făcut modificări în program).
  • De asemenea, dorim să avem acordul dumneavoastră ca, la încheierea unor contracte cu alte spitale, instituţii publice, alte persoane juridice, în condiţii avantajoase (cu un număr mare de cazuri, pe care să le putem repartiza, programe, etc.), să putem negocia acest tarif.”, este explicaţia celor de la Spital pentru creşterea testului efectuat la cererea pacienţilor, aprobată de Consiliul Local la şedinţa ordinară din 26 noiembrie.

Norma proaspăt votată prevede că „pentru efectuarea unui număr minim de 100 de teste, se pot încheia contracte, cu posibilitatea de negociere a preţului, dar nu mai puţin de 220 lei/test.”

Pentru cei care au refuzat să lectureze argumentele scrise ale reprezentanţilor Spitalului Câmpulung, consilierul primarului pe probleme de sănătate, medicul Andrei Aron, a explicat ce a stat la baza adaosului. „Această scumpire a fost ascunsă în sertare de trei luni, de când s-a cerut de către Spital. N-a scos-o nimeni, pentru că, evident, unii fac campanie şi alţii fac treabă. Noi am micşorat preţul, pentru că iniţial se ceruseră 300 de lei. Dar asta nu este de acum, ci de cel puţin două luni este făcută cererea de către Spital. În momentul în care costurile s-au mărit, Spitalul a solicitat, prin Compartimentul Economic, o mărire de preţ, astfel încât să se acopere cheltuielile măcar cu testul în sine. Am discutat cu doamna primar şi consilierii locali, ca să găsim o soluţie, ca să fie, totuşi, mai ieftin sau, poate, chiar să nu coste nimic. Se lucrează să găsim o soluţie ca să subvenţionăm o parte din cost pentru cei care nu şi-l permit.”, a precizat dr. Andrei Aron.

Şi acesta, la fel ca primarul Elena Lăsconi, a insistat pe faptul că suspecţii, prin natura simptomelor prezentate, sunt testaţi gratuit. „Conform legii, dacă eşti contact direct, trebuie să stai acasă 14 zile. Degeaba te testezi, căci, oricum, nu ieşi din izolare, indiferent ce test îţi iese. Dacă, în cele 14 zile, apare o problemă de sănătate, te duci la spital şi te testezi gratuit. Dacă vrem să-i testăm pe cei care pot transmite, în primul rând, aceştia sunt în izolare. Nu pot transmite nimic. Nu se pot testa gratuit cei care pleacă în concedii sau pleacă în afară. Dar asta este problema lor.”, a mai spus acesta.

Aprobarea dată de Consiliul Local este pentru o perioadă determinată, timp în care se caută o soluţie, iar la următoarea întâlnire în Consiliu, Elena Lăsconi speră să aibă şi o propunere. Propuneri aşteaptă şi de la consilieri, care sunt aşteptaţi la Primărie ca să studieze ce-a rămas în buget de la fosta conducere.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie