12.9 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Accident pe raza comunei Cetăţeni! Două persoane au ajuns la spital!

Alte Știri

Neatenţia putea să ducă la dezastru! Este vorba despre neatenţia unui şofer care a izbit un turism. Se pare că şoferul nu l-a văzut la timp pe cel care a vrut să schimbe direcţia de mers.

Impactul a fost între un camion şi un autoturism. Clar că în urma acestuia autoturismul a fost grav avariat. Şoferul de pe camion, Ionescu Ionuţ, din comuna Corbii Mari spune că el rula cu autoutilitara cu direcţia de mers spre Târgovişte: „Mergeam cu maşina, aveam viteză cred de 60, de km la oră, nu mai mult. A apărut omul acesta cu turismul pe partea dreaptă şi nu l-am mai putut evita, am tras de volan, am făcut tot ce am putut, dar numai aşa s-a putut opri maşina asta mare a mea”, spune şoferul.

Tronsonul de drum pe care s-a produs accidentul este unul care nu este luminat pe timp de noapte, este drum drept şi aşa după cum spun oamenii din zonă, pe acest tronson se circulă cu viteză mare, şoferii aleargă şi în zonă s-au mai produs accidente, unele mortale.

Conducătorul auto de pe autoturism povesteşte că el a respectat toate regulile de circulaţie şi că de vină ar fi cel de pe camion: „Eu veneam de aici din sus. Am dat semnal să intru aici în stânga sper casă. Ne-a izbit direct… Eram în maşină cu nevasta şi cu o nepoţică de 7 ani. Şoferul tirului mi-a spus că vorbea la telefon şi că nu m-a văzut. A avut viteză mare, nu a frânat”, povesteşte conducătorul auto Adrian Prundaru.

Fetiţa minoră şi pasagera din dreapta din autoturismul condus de Prundaru au fost duse la UPU Câmpulung. Starea lor nu este gravă.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă a Poliţiei Câmpulung care a demarat cercetările în acest caz. Poliţiştii trebuie să stabilească acum, care a fost cauza care a condus la producerea accidentului şi cine se face vinovat de producerea acestuia.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie