Încălcarea de către angajator, pe întreg parcursul concedierii, a normelor procedurale, antrenează aplicarea, ca sancţiune specifică, a art.78 din Codul Muncii, cu modificările şi competările ulterioare, (Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută). Nulitatea nu poate fi acoperită ulterior şi, evident, trebuie constatată de instanţa competentă să soluţioneze conflictul de muncă. Art.79 din Codul Muncii, cu modificările şi competările ulterioare, prevede că, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere. Precizăm că nu pot fi schimbate motivele în baza cărora a fost dispusă concedierea pentru ca astfel angajatorul să facă o mai bună apărare în faţa instanţei de judecată ori pentru a-şi „corecta” măsura dispusă. Spre exemplu, angajatorul nu poate susţine în faţa instanţei că salariatul nu a săvârşit o abatere gravă, ci abateri disciplinare repetate. Referitor la motivele de drept, angajatorul nu poate invoca, spre exemplu, în faţa instanţei că temeiul de drept al măsurii de concediere nu este art.61 lit.d – concediere pentru necorespundere profesională, ci art.65 – concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. În situaţia în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi-l va obliga pe angajator la plata atât a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cât şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Dacă salariatul solicită, instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere. Dacă salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.
Alte știri din aceeași categorie
