5.5 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

ATENȚIE: amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în spații închise

Alte Știri

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate, în mod integrat, de către Grupul de lucru constituit prin Ordinul prefectului nr.258/2020, acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2.

Astfel, verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale și în zonele aglomerate continuă. Polițiștii, jandarmii, polițiștii locali și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 423 de  persoane si 83 de societati comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, au fost legitimate 223 de persoane și au fost verficate 155 de autoturisme, în cadrul acțiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate  25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de  500 de lei.

Totodată, în urma acțiunilor de control efectuate de  pompieri, au fost verificate 14 societăți comerciale și  193 de  persoane fizice; dintre acestea din urma 11 au fost surprinse că nu respectau măsurile de protecție individuală în spații închise. Reprezentanții I.S.U. Argeș au aplicat o amendă în valoare de 500 de lei și 10 avertismente.

În urma acțiunilor de control efectuate de jandarmii argeșeni, nu au fost aplicate sancțiuni.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie