5.7 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Brazii seculari din Parcul Podişor – Rucăr puşi la pământ de lamele drujbelor

Alte Știri

A început ‘Marea tăiere’ a arborilor din Parcul Podişor – Rucăr. Câţi arbori sunt puşi la pământ de lamele drujbelor? 53 de brazi seculari, ne-a declarat viceprimarul Ion Pârnuţă. Asta după ce primăria Rucăr a fost târâtă ani de zile prin instanţe şi judecătorii au dat o decizie definitivă, în acest proces.

Parcul Podişor din comuna Rucăr situat în vecinătatea imediată a Grădinii Publice, a oferit o perspectivă deosebită asupra localităţii. În anul 1912, obştea comunei a amplasat monumentul eroilor din localitate, căzuţi în Războiul pentru Independenţa României şi a terasat terenul afectat parcului.

Vegetaţia arborescentă, din exemplare de brad, molid și pin, datează din perioada de amenajare a parcului. În zona superioară a acestuia există un izvor, rămas cunoscut ca Izvorul Tămăduirii, deoarece, potrivit unei legende consemnate de prof. Romulus Popa Bran, în drumul lor spre Ţara Bârsei cavalerii cruciaţi răniţi, curăţaţi cu această apă s-au însănătoşit surprinzător. Ca semn de preţuire a efectelor sale tămăduitoare şi a legendei ce-l înconjoară, în primăvara anului 2013 în jurul izvorului din Podişor, a fost construită o frumoasă troiţă cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Până în anul 1989, izvorul era denumit şi Izvorul Victoria.

Acum au mai rămas decât cioturile brazilor!

O situaţie cam ciudată a făcut ca 53 de brazi seculari din Parcul Podişor să fie puşi la pâmânt de firma lui Ilie Miloşi, de exploatare forestieră. Potrivit celor de la regimul silvic, 91 mc au fost tăiaţi după ce consilierii locali din Rucăr au dat o hotărâre de Consiliu Local, după ce le-a fost băgată pe sub nas o hotărâre definitivă de la instanţă de către familiile care locuiesc lângă parc. Aceste familii au târât primăria prin instanţe ani de zile, pentru a obţine o hotărâre definitivă ca aceşti brazi să fie tăiaţi deoarece exista pericolul ca la prima vijelie să rămână fără locuinţe.

Autorităţile locale din Rucăr au aşteptat să se termine cu organizarea Expopastoralis, şi cu Cavalerii Templieri ca să poată pună aceşti brazi la pâmânt, cel puţin acest lucru ne-a declarat viceprimarul Ion Pârnuţă. Acesta ne-a mai spus că imediat după ce locul va fi curăţat vor fi plantaţi puieţi, pentru că aspectul este dezolant.

La rândul lor cei implicaţi în această acţiune de tăiere spun: ,,cum s-au tăiat zeci de hectare de pădure în Rucăr, 53 de brazi sunt un fleac”. Cei care se ocupă cu regimul silvic în Argeş au declarat că totul este legal, brazii au fost marcaţi înainte de tăiere, s-a obţinut autorizaţia nr.1231176 din data de 20.10.2017, pentru partida cu nr. 658945.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie