DE LA CITITORI: Un oraș cuprins de tristețe – Câmpulung Muscel. E o caracterizare sumbră și scurtă făcută de un client de-al meu, din pensiune, profesor la o universitate de răsunet din Europa Centrală, venit să viziteze în weekend Cetatea Întemeietorilor de Țară, pentru că aici avea înmormântați străbunii.
Am vrut să pun această tristețe pe seama Covidului. Apoi i-am amintit de Sumedru, minunatul ciobanaș pur, coborât înainte de vremurile de demult din inima Iezerului, la vale, să cunoască firea oamenilor. Și el întors acasă cu tristețe în suflet, scârbit că s-a amestecat printre acești oameni și că s-a lăsat spurcat de Necuratul.
M-am plimbat și eu prin centrul orașului, cu ochi de venetic. Prin ce a mai rămas din oraș. Parcă voalul dintre lumi, rupt în sâmbăta dinaintea sărbătorii de Sumedru, a adus anul ăsta numai haos și pustiire. Pe la biserici cruci negre, marcând prezența unor sicrie gata de îngropat. La Visoi-patru gropi. Fără prea multă legătură cu Covidul. Mulți morți. Nu-i Sumedru sărbătoarea morților, sărbătoare păgână, plecată din străfundurile datinilor pelasge, la fel ca și colindele de oglindă?
Iar spiritul morților din capelele bisericilor se amesteca cu cel al morților întorși prin vălul rupt dintre lumi, ca să-i vadă pe cei vii. Până la amurg. Când noaptea s-a așternut peste zi, venind spre Câmpulung dinspre Pitești, am simțit din plin reînvierea spiritelor-fundamentul nopții de Sumedru. Prin curți, tocmai azi, țăranii dădeau foc la frunze uscate și coceni. Să curețe locul. Etnicii locului, oameni cu minte, care au știut să-și negocieze cum trebuie voturile cu cei aleși, au pornit focurile.
De la Stâlpeni, la Mihăești, în Furnicosi, Lăzărești, Pescăreasa, până la intrare pe Valea Bărbușii și pe malul apei la turnurile din Visoi, focul purificării s-a înălțat, coborând, cu nuanțe albe de lemn ars și negre de cauciucuri, pe valea râului Târgului, pe aceeași vale pe care coborâse și Sumedru, înainte de vremurile știute.
Fără aglomerări de oameni. Doar foc. Am urcat curios, în noapte, pe dealul Crețișoarei, să văd mai bine valea Muscelului. Într-adevăr, Campulungul era cuprins de tristețe. Puține lumini prin case, străzi scufundate în întuneric. Cu siguranță „nativii” musceleni, care și-au dat votul după cum le-a zis Facebook-ul, fară să-l negocieze ca cei mai deștepți decât ei, nu aveau treabă cu Sumedru, pentru că nu a fost cetățean european și nici nu avea același Dumnezeu ca ei, pe celebru LGBT.
Țăranul a făcut un foc pentru sine și pentru ai săi, ca să curețe curtea casei și să se purifice, așa cum a făcut-o de câteva mii de ani încoace și în anii de ciumă și de holeră și de năvăliri. Pentru că țăranul își duce traiul și își găsește bogăția, muncind, rugându-se și pupând moaștele sfinților. Așa cum „nativii” pupă esența LGBT și poala mai marilor UE. Cei cu pretenții de intelectuali și-au îmbrăcat hainele de firmă, în casele lor de fițe din Cetatea Muscelului, și-au dat cu parfumuri scumpe și au închis ușa casei, așteptând cu mult interes sărbătoarea Haloween-ului, ca să-și etaleze noile achiziții de dovleci, de care sunt pline hipermarketurile, în ciuda faptului că și această sărbătoare americană a fost interziăa de autorități.
Alții, mai agili au serbat Sumedrul săptămâna trecută, ca să nu fie prinși azi. Mi-aduc aminte de un preot din Visoi, acum 30 ani, care „obosit” fiind, a amânat cu o zi noaptea de Înviere, pentru că Iisus Hristos, oricum înviase acum două mii de ani. Am aprins și eu, astă seară o lumânare și am dat un prinos. Pentru că asta e rostul acestei seri. Pentru morții mei, dar și pentru Câmpulung. Încrezător că poate voi mai apuca să văd orașul asta așa cum a fost pe vremuri, renascut. Sunt oare optimist?, de Bogdan Gîlculescu.
