5.7 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Medici băgaţi în comisia de etică, de către preşedintele CJ, Dan Manu!

Alte Știri

Marți, 12 septembrie a.c., președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a convocat conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești, respectiv pe managerul interimar Aurelian Gheorghe și pe directorul medical dr. Adrian Stoiculescu, cu privire situațiile create de abaterile de la actul medical și de comportament ale unor reprezentanți ai personalului unității sanitare.

Astfel, președintele Consiliului Județean Argeș a recomandat conducerii SJU Pitești să dispună întrunirea comisiei de etică și disciplină, care să analizeze condițiile în care s-a produs decesul unei paciente care prezenta și probleme cardiace, internată la Spitalul Județean de Urgență Pitești, precum și situația etică și profesională a medicului specialist cardiolog care a examinat această pacientă, respectiv dr. Dinu Iorgoveanu.

Cu această ocazie, au fost discutate și măsurile luate în cazul asistentei medicale de la Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Pitești care a avut o atitudine necuviincioasă luna trecută, comisia de etică a Spitalului Județean de Urgență Pitești dispunând, în urma anchetei desfășurate, sancționarea prin mutarea acesteia la o altă secție a spitalului și penalizarea cu 10 % din salariu, pentru o perioadă de 3 luni.

”Consider că asemenea comportamente umbresc imaginea corpului medical și a Spitalului Județean de Urgență Pitești, aducând prejudicii atât cadrelor medicale, cât și pacienților, aceste situații deturnând adevărata misiune a celor care au depus jurământul de a salva și trata, îndatorirea morală în exercitarea meseriei personalului medical față de omul bolnav. Facem toate eforturile pentru a asigura desfășurarea în bune condiții ale actului medical, atât din punct de vedere administrativ, al dotărilor, cât și al resursei umane, însă nu putem tolera ca din cauza unor astfel de situații, care țin de moralitate și de empatia față de pacient, să aibă de suferit întreaga comunitate. Am recomandat conducerii Spitalului Județean de Urgență Pitești aplicarea tuturor măsurilor ca astfel de cazuri să nu se mai repete ” – președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu.

Reamintim faptul că o familie acuză un medic cardiolog că nu a vrut să interneze o femeie care avea să moară câteva zile mai târziu. Pe lângă faptul că pacienta aflată în stare gravă a fost plimbată de pe o secție pe alta, cardiologul, susțin rudele femeii, a avut un comportament inuman: a ţipat la ele şi a aruncat cu fişa medicală. De asemenea, un pneumolog este acuzat că nu s-a implicat, întrebând-o pe fiica femeii dacă nu ar fi mai bine decât să trăiască în suferință să “plece” pe drumul ei.
Dacă ar fi trăit, pe 2 noiembrie, Elena Răducescu ar fi împlinit 67 de ani. Femeia, cunoscută cu afecțiuni cardiace de aproximativ 25 de ani, s-a simțit rău, iar familia a adus-o la spital. După câteva zile a fost externată, medicii considerând că este clinic sănătoasă. Pe 31 august, piteşteanca a ajuns din nou la Spitalul Județean Argeș.
Medicul acuzat nu a vrut să dea declarații în fața camerelor de filmat, dar a explicat că a făcut tot ce a depins de el ca pacienta să fie bine. Susține că a avut o discuție mai aprinsă cu o colega care i-a trimis bolnava pe secția de Cardiologie deși trebuia să fie văzută de un alt specialist. După înmormântare, rudele femeii care ar mai fi trăit, susțin acestea, dacă era tratată cum și de cine trebuie, vor depune plângeri împotriva celor doi medici, cardiolog și pneumolog.
 
Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie