7.6 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Muscelean sub influența alcoolului la volan!

Alte Știri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au acţionat pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 146 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 45.000 de lei, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 17 permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 28 de ani din Cetățeni, care conducea un autoturism pe DC 27 Stoenești, fără a poseda permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

Poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat un bărbat de 40 de ani din București, care conducea un autoturism pe strada Oituz de pe raza municipiului Curtea de Argeș, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

Poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au mai depistat un bărbat de 40 de ani din București, care conducea un autoturism pe strada Oituz de pe raza municipiului Curtea de Argeș, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

 

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie