7 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

O firmă din Câmpulung s-a apucat să demoleze un monument istoric, din centrul oraşului fără niciun aviz şi o documentaţie legală!

Alte Știri

O firmă din Câmpulung s-a apucat, să demoleze un monument istoric, după ce a bătut palma cu viceprimarul cu atribuţii de primar, Liviu Ţâroiu, fără nicio aprobare a Consiliului Local. Culmea, lucrarea de reabilitare a fost dată societăţii comerciale SIACONS EUROTRUST S.R.L, pentru suma de aproximativ 2 miliarde de lei vechi, patronată de un cunoscut om de afaceri, Silviu Jean Iacobescu ce are legături de prietenie foarte vechi cu un consilier local ce face parte tocmai din Comisia de Urbanism. Alesul local mai deţine şi o funcţie de conducere la o instituţie deconcentrată la nivelul judeţului Argeş, promiţându-i în acest sens, viceprimarului Liviu Ţâroiu, protecţie pe linie politică! Lucrarea de reabilitare s-a oprit, aşa cum a început pentru că au apărut o serie de ilegalităţii, făcute atât de constructor cât şi de autorităţile locale. Printr-o rectificare de buget, la începutul anului s-a aprobat suma pentru ,,amenajare parcare” pe strada Istrate Rizeanu (fără o identificare a locaţiei în documente), dar locaţia cu pricina a fost aleasă la teatrul de vară ce aparţine Casei de Cultură ,,Tudor Muşatescu”. Această instituţie a intrat şi în vizorul actualului ministru al Culturii, Ioan Vulpescu după ce singurul parlamentar Iulian Cristache de la UNPR a avut curajul să facă o interpelare, în data de 22 iunie 2015. Iată care a fost interpelarea în plenul Parlamentului a senatorului Iulian Cristache cu privire la Casa de Cultură ,,Tudor Muşatescu”, instituţie care nici măcar nu se află în patrimoniul municipiului Câmpulung şi este sub ocrotirea Institutului Naţional al Monumentelor şi Cultelor.

,,Domnule ministru în urma deplasării mele, în Câmpulung Muscel, judeţul Argeş am primit mai multe sesizări de la cetăţeni pe care vi le aduc la cunoştiinţă, şi anume starea deplorabilă în care se află ,,Palatul Culturii” sau Casa de Cultură ,,Tudor Muşatescu”, imobil ce este înscris pe lista monumentelor istorice şi care are o vechime de 100 de ani. În anul 2002, ministerul Culturii prin Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice reprezentat prin inginer, director general Alecu Bujor, director economic, Maria Holinschi şi consilier juridic Letiţia Ciobanu, încheie contractul cu numărul 3355 din 09.12.2002, cu executantul S.C Romconstruct Holding Grup S.A, cu sediul în Bucureşti, reprezentată prin administrator Elena Doană ce avea ca obiect consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare a ,,Palatului Culturii” sau Casa de Cultură ,,Tudor Muşatescu”. Preţul convenit pentru plata executantului a fost de 16.442.849 lei exclusiv TVA iar termenul exclusiv execuţiei, 18 luni calendaristice, de la data intrării în vigoare a contractului. Executantul garanta la articolul 7, că la data recepţiei, lucrarea va avea calităţile declarate în contract, va răspunde reglementărilor tehnice în vigoare şi nu va fi afectată de vicii care ar diminua sau ar anula valoarea ori posibilitatea de utilizare. Domnule ministru, suntem în anul 2015 şi pe lângă aceste sume s-au mai cheltuit 15 miliarde de lei vechi, în total 32 miliarde de lei vehi, iar clădirea se află într-o stare de degradare continuă, lipsind măsurile de condiţionare a clădirii, lucrările fiind întrerupte încă din anul 2010. Din sesizările cetăţenilor, menţionez că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Muscel, a fost depus un denunţ penal cu numărul de înregistrare 987 din 09.08.2011. Mai menţionez că lucrările au fost derulate în regim de subantrepriză de subcontractor S.C Câmpulung S.A, reprezentată prin domnul Gheorghe Olaru. Fiind vorba de un obiectiv înscris în lista monumentelor istorice, puteţi trimite o comisie de experţi care să constate cum au fost cheltuiţi banii ministerului, starea jalnică în care se află clădirea de faţă, cine trebuie să suporte consecinţele. Recuperarea sumelor chiar şi parţial, ar fi benefice şi pentru ministerul Culturii dar şi pentru cetăţenii oraşului plătitori de taxe şi impozite la bugetul local. Solicit răspuns scris”, senator Iulian Cristache, circumscripţia electorală Argeş, colegiul electoral 2. Revenind la cele prezentate mai sus, Primăria Câmpulung nu a avut niciun aviz de demolare, a teatrului de vară din partea Institutului Naţional al Monumentelor şi Cultelor, iar mai mult decât atât s-a încurcat în certificatul de urbanism şi autorizaţia de construcţie, fapt ce a condus la sistarea lucrărilor şi la o amendă de 50 de milioane de lei vechi, bani despre care nu se ştie cine îi va achita până la urmă! Supărat pe colegii săi de partid, dar şi pe cei din Consiliu Local, alesul PSD-ului, Nicolae Dumitrescu a cerut în şedinţa ordinară ca în fiecare lună să fie prezentate toate firmele care se abonează la banii publici, prin contracte încuviinţate în mod direct de către viceprimarul Liviu Ţâroiu.

 

 

 

 

 

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie