17.4 C
Campulung Muscel
duminică, 28 aprilie, 2024

Vrei casă la ţară? Ce alegi? Dai 500 de euro unui diriginte de şantier sau plăteşti o amendă de 2.500 euro?

Alte Știri

Toate persoanele care vor să-şi construiască locuinţe, inclusiv la ţară, sunt nevoite să angajeze un diriginte de şantier care să verifice calitatea lucrărilor, se arată într-un act normativ intrat în vigoare, de la 1 septembrie. Cei care nu procedează în acest fel riscă să primească amenzi de până la 10.000 de lei.

Persoanele care vor să construiască locuinţe sau să le modifice, modernizeze, repare, consolideze, trebuie să aibă proiecte tehnice verificate şi să angajeze un diriginte de şantier pentru controlarea lucrărilor, potrivit Legii nr. 10/1995. Până la 1 septembrie, actul normativ prevedea că, în mediul rural şi în satele ce aparţin oraşelor, erau exceptate de aceste reguli locuinţele cu parter şi parter plus un etaj, precum şi anexele gospodăreşti. Această excepţie a fost eliminată, potrivit Legii nr. 177/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcţii, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 484 din 2 iulie şi care se aplică efectiv de la 1 septembrie. Concret, şi cei care construiesc case la ţară sau care fac lucrări de intervenţie la locuinţele existente sunt obligaţi să angajeze diriginţi de şantier autorizaţi, chiar dacă clădirea va avea doar parter sau parter cu un etaj. În plus, de verificarea calităţii lucrărilor se ocupă şi responsabilii tehnici cu execuţia autorizaţiei, care sunt angajaţi de către persoanele ce execută efectiv lucrările. Pe deasupra, proiectele, execuţia lucrărilor şi a construcţiilor trebuie expertizate tehnic de către experţi tehnici atestaţi.

La ţară, proiectele tehnice nu sunt controlate pentru casele care au doar parter

Proiectele tehnice trebuie controlate, înainte de a fi folosite, de către verificatori atestaţi în acest sens, scrie în Legea nr.177/2015. Verificatorii trebuie neapărat să fie alte persoane în afară de cele care au întocmit proiectele. Cu toate acestea, proiectele tehnice nu sunt verificate atunci când este vorba de locuinţe unifamiliale care au doar parter şi de anexe gospodăreşti ale persoanelor fizice, situate în mediul rural şi în satele ce ţin de municipii şi orase. Aceeaşi regulă se aplică şi pentru construcţiile provizorii ce nu necesită autorizaţii de construire.

Atentie! În cazul lucrărilor care sunt făcute fără ca proiectele tehnice să fie verificate de specialişti atestaţi, amenzile aplicabile sunt cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei. În altă ordine de idei, autorităţile vor veni să controleze lucrările, prin intermediul personalului Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC). De la aceste verificări sunt exceptate, totuşi, locuinţele unifamiliale care au doar parter şi anexele gospodăreşti ale persoanelor fizice, aflate în mediul rural şi în satele ce ţin de municipii şi oraşe. De asemenea, inspectorii nu controlează nici construcţiile provizorii şi lucrările care se pot face fără a fi necesară o autorizaţie de construire.

Proprietarii plătesc statului o cotă din valoarea lucrărilor

Noua lege dispune ca investitorii sau proprietarii trebuie să vireze o anumită sumă de bani către ISC. Mai exact, suma este echivalenta cu o cotă de 0,5% din valoarea autorizată (fără TVA) a lucrărilor pentru realizarea locuinţelor noi şi a lucrărilor de intervenţie la casele existente.

Suma se plăteşte către ISC după cum urmează: 50% din bani trebuie viraţi la data transmiterii la ISC a înştiinţării referitoare la data începerii lucrărilor autorizate; restul banilor (suma ce se calculează ulterior în funcţie de valoarea finală a lucrărilor) trebuie viraţi la data semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. Nerespectarea acestor termene este penalizată cu 0,15% pentru fiecare zi de întârziere.

Cât costă un diriginte de şantier?

Pentru o casă P+1E, preţul pentru urmărirea lucrării de un diriginte de şantier, este de cca. 2.000lei/lucrare.

Ultimele Știri

TRADIȚII DE FLORII. Unde trebuie să pui ramurile de salcie

Sărbătoarea Floriilor reprezintă cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștile. Ea rememorează intrarea Domnului Iisus în Ierusalim. Unde a fost...

Alte știri din aceeași categorie