7.6 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Miercuri, lansare de carte la Mioveni!

Alte Știri

Sub egida Centenarului Marii Uniri, miercuri, 9 mai, de la ora 11.00, la Casa de  Cultură Racovița din Mioveni, va avea loc lansarea carții “1918 – CONTRIBUȚIA ARGEȘENILOR ȘI A MUSCELENILOR LA ÎNTREGIREA ROMÂNIEI “,  semnată de profesorul Cristian Ștefan.

Volumul amintește de cei care au întregit România, de condițiile extrem de grele pe care au fost nevoiți să le depășească eroii neamului în acea perioadă de cumpănă istorică pentru țara noastră.
De asemenea, cei prezenți la eveniment vor putea vedea în premieră expoziția „ARC PESTE TIMP” cu obiecte care au aparținut Familiei Regale, dar și câteva momente artistice prezentate de  Ansamblul “Mugurașii Mioveniului “și de către Corul Veteranilor “Mihai Viteazu” din Piteşti.
Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Local, Primăria  şi Centrul Cultural Mioveni.
Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie