Cu ce partid votați la alegerile parlamentare, din 6 decembrie?

PSD
PNL
USR PLUS
PRO ROMANIA SOCIAL - LIBERALĂ
PMP

Reţinut pentru tentativă de viol! A vrut să batjocorească o bătrână!
Reţinut pentru tentativă de viol! A vrut să batjocorească o bătrână!

Reţinut pentru tentativă de viol! A vrut să batjocorească o bătrână!

Un bărbat de 39 de ani din Câmpulung, Odoviciuc Adrian, a poftit la o bătrână de 80 de ani din comuna Mihăeşti, aşa ca în noaptea de 4 spre 5 iunie, Odoviciuc s-a dus peste bătrână cu scopul de a întreţine raporturi sexual cu ea.

Odoviciuc a intrat în gospodăria bătrânei şi a intrat peste ea în căsuţa modestă a acesteia.

Bătrâna de 80 de ani, nu vede prea bine, iar la vârsta asta nici nu se putea lupta cu un bărbat la jumătatea vârstei ei, pentru a scăpa de un viol, însă, ca să scape, a depus toate eforturile şi în momentul când şi-a dat seamă că omul ar putea să îi facă rău, a început să ţipe cât a putut, ştiind că vecinii, care se aflau destul de aproape de ea, o aud şi vin să vadă ce se întâmplă. Acesta, se pare că a fost modul în care a putut scăpa de atacator, pentru că Odoviciuc, chiar dacă era gata să comită fapta, s-a speriat şi a rupt-o la fugă.

Imediat a fost sesizată Poliţia, astfel ca din acea noapte, oamenii legii nu au avut linişte până nu au dat de cel care a vrut să-şi satisfacă plăcerile trupeşti cu o bătrână neajutorată.

Aceştia au cercetat zona şi curând au avut şi un cerc de suspecţi, şi pentru ca la locul comiterii faptei au dat şi peste unele obiecte de vestimentaţie, care s-a dovedit că erau ale atacatorului, poliţiştii au mers direct la acesta.

După administrarea probatoiului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, după

care a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung în faţa

instanţei, care a dispus arestarea preventivă.

În urma atacului asupra bătrânei, aceasta are nevoie de îngrijiri medicale de 7-8 zile.

Odoviciuc a fost prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. După audieri, magistraţii au stabilit ca acesta să petreacă următoarele 30 de zile în arrest.

Iată solutia pe scurt: “Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. În baza art. 202 al.1 şi 3 C.p.p., art.226 al.1 C.p.p. rap. la art. 223 al.2 C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpatului Odoviciuc Adrian pe o durată de 30 de zile, de la 6 iunie 2020, orele 15:00, la 5 iulie 2020, inclusiv. Respinge cererea formulată de inculpat privind dispunerea măsurii arestului la domiciliu sau măsura controlului judiciar faţă de acesta. În baza art.275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezenta procedură rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu, av. Elena Minciunescu, în sumă de 626 lei conform împuternicirii avocaţiale nr. 137/06.06.2020, va fi suportat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru Ministerul Public. Pronunţată în Camera de Consiliu azi, 6 iunie 2020, ora 15,00. Bărbatul a fost încarcerat.”

About The Author

Related posts