11 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Titlul de Doctor Honoris Causa ajunge la prof. univ. dr. Alexandru Gafton

Alte Știri

Vineri, 3 noiembrie 2017, la ora 10, în Sala Senatului Universității din Pitești va avea loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, prof. univ. dr. Alexandru Gafton, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Inițiativa aparține Departamentului de Limbă, Literatură, Istorie și Arte al Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte.

Personalitate științifică de prim-rang, prof. univ. dr. Alexandru GAFTON este titular al Facultății de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, profesor de istorie a limbii române și conducător de doctorat în același domeniu, precum și profesor invitat la mai multe universități și institute de cercetări din străinătate.

Are ca domenii de interes major cercetarea limbii române în diacronie (istoria limbii române, fonetică istorică, etimologie, semasiologie), editarea științifică a textelor vechi în general și a celor religioase în special, traductologia, sociolingvistica și filosofia științei. Este expert ARACIS al comisiei de Limbi și Literaturi din 2006, membru CNATDCU (președintele comisiei de Filologie între 2012-2016, vicepreședintele aceleiași comisii începând cu 2016).

Prin cărțile și articole elaborate, prin proiectele de cercetare derulate, prin traducerile efectuate, dar și prin inițiativele avute în activitatea didactică, științifică și editorială, prof. univ. dr. Alexandru Gafton a contribuit major la dezvoltarea filologiei românești.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie