Dintre toate frumuseţile Pământului, singura făptură cu chip şi asemănare cu cel al Creatorului, Domnul Dumnezeul nostru, se ridică falnic, mândru şi puternic, cu privirea limpede şi clară spre ceruri, acolo unde izvorăsc lumina şi căldura dătătoare de viaţă şi putere.
Omul, preotul, profesorul, părintele, fratele, tatăl, fiul, cumnatul, prietenul, vecinul, sprijinul de nădejde al celui care, chiar dacă nu cerea, primea un ajutor, are un singur nume, Constantin, Constantin Tarbă.
S-a născut din binecuvântarea Domnului cu har şi putere pentru a aduce binele şi pentru a face binele, dar, mai ales, a construi binele şi frumosul spre folosul semenului.
Şi preotul Constantin Tarbă a construit acel bine şi frumos în Casa Domnului, unde alergăm toţi şi la bine, dar şi la rău, unde căutăm un strop de linişte într-o mare înspumată şi agitată, unde primim botezul naşterii, dar şi sfinţirea la trecerea noastră spre altă lume, lumea de dincolo.
Pe această Casă Sfântă, preotul Constantin Tarbă a înfrumuseţat-o cu har şi talent, cu spirit de sacrificiu, cu pricepere şi destoinicie, dar, mai ales, a înnobilat-o cu suflete, multe suflete, care veneau să se adape din izvorul viu şi vindecător, prin care se alinau şi suferinţele trupeşti, dar, mai ales, cele ale sufletului.
Preocupările domniei sale nu s-au îndreptat numai în sfera creştinătăţii. Îl regăsim pe părintele Constantin Tarbă în mijlocul semenilor noştri, cu interes spre cele mai diferite preocupări, toate îndreptate spre construcţie, spre ajutor, spre bine şi de folos.
Astfel, bun gospodar, atât în familia dumnealui de la Văleni, un bun şi întreprinzător meşter făurar în gospodăria de la Bădeni, în cea de la Câmpulung, s-a recunoscut a fi dumnealui.
În orice era necesar şi de folos, dumnealui se implica, punea suflet şi putere şi reuşea, pentru că tot ce gândea însoţea binecuvântarea Domnului cu credinţă şi putere.
Nu ne-am cunoscut de copii, născuţi în familiile noastre de ţărani apicultori, truditori ai pământului, ca să aducă pe masa copiilor pâinea cea de toate zilele.
Ne-am cunoscut mai târziu, după ce, potrivit dorinţei părinţilor noştri, care ne îndemnau să stăruim pe muchiile cărţii, ca să mâncăm o pâine albă, ajungând oameni cu ştiinţă de carte, ajungând cineva, oameni între oameni.
Prin binecuvântarea Domnului şi sprijinul moral al universului său pe pământ, cu părintele Constantin Tarbă am reuşit să constituim o echipă, o adevărată şi unică familie, închegată spre a clădi cetatea de lumină şi căldură, în care să primim pe cel care are nevoie de ajutor şi sprijin în recăpătarea sănătăţii.
Eram una şi aceeaşi persoană, ne identificam prin priceperea, străduinţa, buna voire, suflet cald şi binevoitor în încercarea noastră de a face binele de care toţi aveau atâta nevoie.
Eram pe rând când Maria Tarbă, când Maria Vlădău, pentru că ne uneam străduinţa de a face bine la timp şi fără întârziere. În lăcaşurile noastre de sănătate, ca Apostoli ai sănătăţii, prin binecuvântarea Domnului şi priceperea noastră am reuşit să dăm anilor viaţă, iar vieţii ani, binecuvântând pe cel ce cu speranţă şi nădejde gândea la ziua de mâine să fie mai bună decât cea de azi, să-i sporească puterile şi forţa de a trece peste greutăţile vieţii.
În toată această zbatere am avut în părintele Constantin Tarbă un sprijin moral deosebit, un ajutor de mare preţ, am simţit tot timpul că-L avem pe Dumnezeu cu noi, în noi, pe meandrele, de cele mai multe ori încurcate, ale căutării cu nădejde şi credinţă a celor mai bune căi de vindecare, ameliorare a suferinţelor omeneşti. N-am pierdut din vedere, din preocupările noastre, nici sufletul omului aflat în suferinţă. Aici l-am avut în echipă, un om de nădejde, pe părintele Constantin Tarbă. Reuşeam astfel acea trinitate într-o îngemănare perfectă prin care omul, singura făptură cu chip ceresc reuşea să se bucure din nou de seninul cerului, de căldura soarelui şi să privească cu nădejde ziua de mâine.
Precum nisipiul mării, cu atât de multe şi de folos fapte bune a reuşit părintele Constantin Tarbă să bucure omul, semenul său pentru care a pus suflet, credinţă şi mult har. Pentru toate acestea şi multe altele ştiute numai de Dumnezeu, pentru omenia, credinţa, dragostea cu care a înconjurat o lume întreagă, preotul Constantin Tarbă va fi înveşnicit, rămânând în inima şi sufletul tuturor celor care l-au cunoscut.
